- Home
- Economic
- ROMA, (03.01.2013, 15:31)
- Marius Oncu
Plăţile prin card au fost suspendate la Vatican, la cererea Băncii Italiei
Plăţile electronice prin card pe teritoriul Vaticanului au fost suspendate de la începutul acestui an la cererea Băncii Italiei, care a notificat singurul operator al unei astfel de reţele de plăţi la Vatican, Deutsche Bank Italia, că nu are autorizaţie pentru derularea tranzacţiilor.
Urmărește
303 afișări
Plăţile prin card au fost suspendate la Vatican, la cererea Băncii Italiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
La Muzeul Vaticanului, vizitat în 2011 de 5 milioane de turişti, care au plătit peste 90 de milioane de euro, este nevoie acum de numerar, scrie cotidianul italian La Repubblica.
Vaticanul nu a implementat încă standardele internaţionale de combatere a spălării banilor, astfel că terminalele de plăţi prin card de pe teritoriul său nu pot fi operate de o bancă aflată sub incidenţa legii italiene, au afirmat surse de la Banca Italiei pentru presa locală.
Muzeul Vaticanului şi Capela Sixtină, dar şi farmacia, biroul filatelic şi cele câteva magazine acceptă acum doar numerar şi cecuri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a asigurat că au fost iniţiate contacte cu alţi furnizori de servicii, iar "întreruperea utilizării cardurilor de credit ar trebui să fie de scurtă durată", scrie cotidianul Corriere della Sera.
Vaticanul are în derulare un program pentru a creşte transparenţa propriilor finanţe, inclusiv a băncii Institutul pentru Lucrări Religioase, unde în trecut au fost înregistrate fraude majore.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe