Renault lansează în Franţa o versiune pe bioetanol a Sandero, produsă la Piteşti
Sandero pe bioetanol va fi disponibil începând de la 10.200 de euro, cu taxe incluse, pentru versiunea Laureate şi 11.300 de euro pentru Prestige, potrivit site-ului CercleFinance.com.
Versiunea pe bioetanol a Dacia Sandero este produsă de fabrica de la Piteşti şi conţine mai mult de 5% plastic reutilizat, iar 95% din masa autovehiculului poate fi reciclată la sfârşitul duratei de viaţă.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia din Franţa au înregistrat în primele două luni cel mai puternic avans la nivel local, de 118%, comparativ cu perioada similară din 2009, la 14.761 maşini, pe o piaţă în creştere cu 16%, potrivit Asociaţiei Constructorilor Francezi de Automobile.