Încurajate de creşterea economică, sindicatele din zona euro speră la majorări salariale: „Este greu să pui presiune pe companii când ţi-e frică“

Publicat: 14 07. 2017, 07:11
Actualizat: 17 09. 2021, 15:57
Sindicatele din cele mai mari ţări membre ale blocului monetar, chestionate de Bloomberg în această lună, pun creşterile salariale modeste pe scăderea aşteptărilor muncitorilor de la crizele financiare prin care a trecut regiunea şi pe reformele care le-au redus puterea de negociere.

Acum însă, acestea pot invoca cei patru ani de redresare economică şi reaprinderea inflaţiei pentru a-i convinge pe angajatori să accepte majorări mai mari.

Plăţile mai mari sunt vitale nu numai pentru muncitori. Guvernele sunt îngrijorate de orice revenire a populismului, iar Banca Centrală Europeană este obligată să-şi menţină stimulentele extraordinare în efortul de atingere a ţintei de inflaţie. Preşedintele BCE Mario Draghi s-a declarat îngrijorat că plăţile modeste ţin economia pe loc.