Politicile americane în domeniul muncii se extind în Europa, ca soluţie anti-criză

Dacă în 2008 aproximativ 1,9 milioane de angajaţi din sectorul privat portughez beneficiau de contracte colective de muncă, numărul acestora a ajuns anul trecut la numai 300.000, relatează New York Times.

Spania a redus restricţiile referitoare la concedierile colective şi a modificat limitele privind extinderea contractelor temporare de muncă, permiţând ca angajaţii să poată fi menţinuţi cu contracte pe termen determinat până la patru ani.

Irlanda şi Portugalia au îngheţat salariile minime, iar Grecia a redus nivelul acestuia cu aproape un sfert.

Multe ţări europene lovite de criză, în special cele din sudul continentului, legate de euro şi incapabile din acest motiv să îşi devalorizeze monedele, au recurs la eliminarea măsurile protecţioniste de pe piaţa muncii, în încercarea de reducere a costului forţei de muncă.

Explicaţia, promovată cu putere de guvernul german al cancelarului Angela Merkel, Comisia Europeană şi într-o anumită măsură de FMI, este că este singura strategie disponibilă pentru refacerea competitivităţii, creşterea numărului de locuri de muncă şi recâştigarea solvabilităţii.

Aceste politici schimbă însă radical natura societăţii europene, notează articolul.

"Viteza schimbărilor a fost foarte mare. Din câte ştiu, sunt cele mai importante schimbări de după cel de-Al Doilea Război Mondial", a spus Raymond Torres, economist şef la Organizaţia Internaţională a Muncii din Geneva.

Majoritatea dezbaterilor legate de reacţia Europei la criza financiară s-au concentrat pe austeritatea bugetară, dar erodarea protecţiei acordate angajaţilor este probabil să aibă cel puţin un impact la fel de mare şi durabil asupra contractului social european.

"Are un efect dezastruos asupra coeziunii sociale şi un efect extraordinar asupra inechităţilor. Bunăstarea a scăzut în întreaga Europă. Unul dintre simptome este dezvoltarea partidelor politice extremiste", a arătat Jean-Paul Fitoussi, profesor de economie la Institutul de Studii Politice din Paris.

Strategia europeană oferă un test asupra rolului jucat de componentele pieţei muncii, de la sindicate la salariul minim, în moderarea inegalităţii veniturilor.

Inechităţile s-au amplificat în cea mai mare partea a Europei, dar sunt încă destul de modeste comparativ cu decalajale uriaşe de venituri din Statele Unite.

Întrebarea este dacă poate fi păstrat un echilibru relativ între venituri, în condiţiile în care instituţiile care au protejat timp de decenii angajaţii europeni fac loc unei abordări mai puţin reglementate, de stil american, unde guvernele nu prea intervin pe piaţa muncii, iar influenţa sindicatelor s-a redus, răspunsul părând a fi negativ.