În prima lună a anului, industria extractivă a scăzut cu 8,5%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată, respectiv de 7,5%, în industria bunurilor de capital, de 3,2%, în industria bunurilor de uz curent, de 2,1% şi în industria bunurilor intermediare, 1,1%. În acelaşi timp, industria energetică a scăzut cu 1,6%.
Comparativ cu luna ianuarie 2007, în prima lună din acest an producţia industrială a crescut cu 6,1%, datorită sectorului energiei electrice şi termice, gazelor şi apei, care a avansat cu 10%, şi a industriei prelucrătoare (+7,1%). Industria extractivă a scăzut cu 6,3%.
Pe marile grupe industriale, cel mai mare avans, de 24,7%, l-a înregistrat industria bunurilor de capital. Industria bunurilor de uz curent a avansat cu 8,3%, industria bunurilor de folosinţă îndelungată cu 4,5%, iar industria energetică cu 0,8%. Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 0,6%.