- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (05.10.2012, 14:36)
- Departamentul Economic , Thomas Dinca ,
Ponta: Am cerut avizul Comisiei Europene pentru un împrumut sub 10 milioane euro la Oltchim, avem răspuns în 30 zile
Guvernul a transmis Comisiei Europene (CE) avizul pentru a acorda companiei Oltchim (OLT) un împrumut mai mic de 10 milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile, dar nu va primi acordul dacă nu va explica foarte bine cazul, a declarat premierul Victor Ponta.
Urmărește
333 afișări
Ponta: Am cerut avizul Comisiei Europene pentru un împrumut sub 10 milioane euro la Oltchim, avem răspuns în 30 zile
El a explicat să un împrumut mai mare de 10 milioane euro ar fi impus un termen de aşteptare a răspunsului din partea CE de şase luni.
"Cei de la Ministerul de Finanţe şi Ministerul Economiei se vor duce imediat la Bruxelles, pentru a prezenta cazul nostru cât mai bine. Comisia Europeană este foarte reticientă când este vorba de împrumuturi, de ajutor de stat, nu doar cu România, ci cu toate ţările din Uniunea Europeană şi atunci, dacă nu ne explicăm bine cazul, nu câştigăm. De altfel, în 2009, când ministrul Videanu a cerut ajutor de stat 370 milioane euro sigur că nu a avut niciun succes pentru că nici măcar nu a explicat şi nu s-a dus să spună de ce vrea acei bani", a spus Ponta, aflat la Bratislava.
Premierul a arătat însă că varianta cu împrumutul aprobat de către Comisia Europeană este "varianta secundară", cea principală fiind de a continua creditarea în condiţiile strategiei de restructurare, în aşa fel încât băncile şi creditorii care asigură şi vor asigura în continuare bani la Oltchim pentru salarii şi repornirea combinatului să aibă garanţia că îşi recuperează acei bani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Întrebat dacă o repornire a Oltchim la o capacitate de producţie de doar 60%, aşa cum a fost avansat, nu presupune şomaj tehnic sau disponibilizări, premierul a spus că nu vor exista disponibilizări.
"Nu, disponibilizări nu. Asta presupune o repornire treptată şi, în mod sigur, toţi cei care sunt angajaţi în acest moment - unii dintre ei vor lucra în program complet, alţii, pe măsură ce se repornesc secţiile - se reîntorc la lucru. Însă salariile, fie că vorbim de acea posibilitate pentru cei care încă nu au repornite secţiile, de acei 75 % pe care îi primesc din salariu, fie că vorbim de un alt plan, important este că salariile pe august şi septembrie trebuie de asemenea plătite şi vor fi plătite", a spus Ponta.
Citeşte şi:
Comitetul pentru Stabilizarea Oltchim, parteneriat public-privat între creditori şi autorităţi
Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, AVAS, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim vor înfiinţa Comitetul pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO), care-şi propune plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor.
Combinatul chimic va fi restructurat şi reorganizat, iar investitorul trebuie să aibă o capacitate financiară care să poată asigura operarea Oltchim şi Arpechim la un nivel cât mai apropiat de capacitatea de producţie potenţială a acestora, potrivit unui comunicat al Finanţelor.
Ministerele Finanţelor şi Economiei au avut în ultimele zile mai multe runde de discuţii cu principalii creditori ai Oltchim.
"S-a desprins concluzia cã Oltchim înregistrează în prezent o situaţie financiară extrem de dificilă, concretizată în pierderi cumulate de circa 400 milioane euro şi datorii substanţiale, totalizând 580 milioane euro. Toate aceste rezultate negative au fost acumulate în ultimii 5 ani de activitate ineficientă a companiei, fapt determinat, îndeosebi, de gestionarea de o manieră total necorespunzătoare a întreprinderii raportat la interesele statului şi ale salariaţilor", se arată în comunicat.
S-a decis astfel constituirea unui parteneriat public-privat între principalii creditori şi autorităţile statului, prin crearea Comitetului pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim.
Citeşte şi:
Noul director Oltchim: În două săptămâni trebuie să repornim instalaţiile şi să plătim salariile. Mâine Victor Ponta va arăta planul de finanţare a combinatului
Din acesta fac parte primele trei bănci după criteriul valorii împrumuturilor acordate Oltchim, Electrica, AVAS şi reprezentanţi ai MFP şi MECMA.
Totodată, ministerul a transmis, vineri, Comisiei Europene notificarea pentru acordarea unui ajutor de salvare către Oltchim, sprijin financiar care, conform normelor europene în materie, se poate acorda unei întreprinderi aflate în dificultate, pentru menţinerea în funcţiune pe durata elaborãrii unui plan de restructurare viabilă şi durabilă a societăţii.
După autorizarea acestei forme de sprijin financiar, şi Guvernul poate acorda, din fonduri publice, un împrumut pentru relansarea activitãţii societăţii, mai arată Finanţele.
Ministerul Economiei deţine 54,8% din acţiunile combinatului chimic. În acţionariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.
Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe