- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (19.06.2014, 13:10)
- Alexandru Moise
Ponta: Banii pentru ajutoare de stat vor fi suplimentaţi, alocările iniţiale au fost epuizate
Fondurile prevăzute în buget pentru ajutoare de stat vor fi majorate la rectificarea bugetară, deoarece alocările iniţiale au fost epuizate, a anunţat, joi, premierul Victor Ponta.
Urmărește
233 afișări
Ponta: Banii pentru ajutoare de stat vor fi suplimentaţi, alocările iniţiale au fost epuizate (Imagine: Shutterstock)
"Spunea ministrul Bugetului, ieri (miercuri-n.r.), că am epuizat anul acesta toate ajutoarele de stat pe care le aveam prevăzute în buget şi le vom creşte, de altfel, la rectificare. Pentru mine e o mare bucurie când o companie vine şi cere ajutor de stat pentru ca să creeze încă 50 sau 100 sau 200 de locuri de muncă. În perioada următoare, cred că sunt cei mai buni bani pe care statul îi poate investi în ceva, pentru că oricum îi recuperăm după aceea prin taxe, prin impozite şi prin dezvoltare economică", a spus Ponta la o conferinţă pe teme economice.
În urmă cu o lună, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a anunţat că Ministerul Finanţelor a emis, în primele patru luni ale acestui an, pe toate cele patru scheme de ajutor de stat, acorduri de finanţare în sumă totală de 40 milioane euro, la o valoare totală a investiţiilor de 112 milioane euro.
"De la începutul anului, pe toate cele patru scheme care sunt în vigoare, Ministerul Finanţelor a emis acorduri de finanţare pentru o valoare totală de a investiţiilor de 112 milioane euro, valoarea ajutorului de stat - 40 milioane euro, deja plătiţi 21 milioane euro, şi creare a 1.300 noi locuri de muncă", a arătat ministrul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
El a adăugat că, din august 2012 şi până în prezent, au fost emise 9 acorduri de finanţare pe această schemă de ajutor de stat destinată tehnologiilor înalte, valoarea totală a ajutorului de stat fiind de 77 milioane de euro, pentru 3.631 noi locuri de muncă.
Conform lui Voinea, contribuţia totală pe care aceste firme o vor da statului român sub formă de taxe şi impozite în următorii 5 ani, numai aferente locurilor de muncă create, se ridică la un sfert de miliard de euro.
Guvernul va efectua prima rectificare bugetară din acest an la sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe