- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (30.05.2012, 12:06)
- Thomas Dinca ,
Ponta cere miniştrilor să explice pieţelor externe că sistemul fiscal va fi modificat doar din 2013
Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor ca, în declaraţiile legate de eliminări sau introduceri de taxe, să precizeze că astfel de măsuri vor fi aplicate numai de anul viitor şi doar cu acordul FMI, atenţionând că există adversari politici care pot transmite un mesaj distorsionat în plan extern.
Urmărește
208 afișări
Ponta cere miniştrilor să explice pieţelor externe că sistemul fiscal va fi modificat doar din 2013 (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Este campanie electorală şi suntem un guvern nou plin de bune intenţii. Pentru că este o situaţie extrem de complicată la nivel european, este foarte important însă să precizaţi de fiecare dată că orice schimbare, oricât de mică, în sistemul fiscal-bugetar se va face numai după analize foarte serioase, care să arate implicaţiile oricărei taxe eliminate sau nu, şi numai după ce avem un acord clar şi ferm de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană.
Nu avem doar prieteni şi oameni care vor să înţeleagă ce spunem şi în alte ţări ajung semnale că deja de mâine schimbăm tot sistemul fiscal şi cine ştie ce se va întâmpla cu România. De câte ori vorbiţi de anumite intenţii, să precizaţi aceste lucruri, nu atât pentru publicul românesc, cât mai ales pentru partenerii internaţionali şi pieţele financiare ", a spus Ponta miniştrilor, la începutul şedinţei de guvern, în faţa jurnaliştilor.
Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta.
El a amintit că Guvernul USL intenţionează să aplice de anul viitor cote diferenţiate de impozit, în funcţie de nivelul salariilor, precum şi să reducă nivelul contribuţiilor sociale pentru angajatori.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că nu crede nimic din ce anunţă premierul Victor Ponta cu privire la măsurile de supraimpozitare a veniturilor peste 4.500 de lei, precizând că Guvernul USL realizează un singur lucru, ia "cireaşa de pe tort" pe baza muncii Guvernului pe care l-a reprezentat şi a Cabinetului Ungureanu.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone