- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (18.07.2013, 13:18)
- Vlad Popescu
Ponta crede că România poate avea creştere economică peste 1,6% după un avans cu 2,4% la şase luni
Economia României ar putea creşte în acest an cu o rată mai mare faţă de cea de 1,6% prognozată, după o majorare a Produsului Intern Brut de 2,4% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat premierul Victor Ponta, într-un interviu pentru Bloomberg.

Ponta crede că România poate avea creştere economică peste 1,6% după un avans cu 2,4% la şase luni (Imagine: Shutterstock)
La sfârşitul lunii iulie, Executivul va efectua prima rectificare a bugetului din acest an.
Comisia Europeană anticipează că economia României va creşte cu 1,6% în acest an, în linie cu estimările FMI şi ale Guvernului, şi cu 2,2% anul viitor. FMI estimează o creştere de 2% pentru 2014.
Banca Mondială se aşteaptă la un avans economic de 1,7% în acest an şi de 2,2% anul următor, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este cea mai pesimistă, luând în calcul un avans al PIB de 1,4% în acest an şi de 2,2% anul următor.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe