Ponta: Dacă BNR are o strategie privind criteriile pentru adoptarea Euro, USL vrea să o cunoască

Liderul USL Victor Ponta a declarat, luni, că dacă la BNR există o strategie privind criteriile de convergenţă pentru ca România să adopte Euro, atunci Uniunea vrea să cunoască acest document, să îl dezbată şi să îşi asume o astfel de strategie.

Urmărește
92 afișări
Imaginea articolului Ponta: Dacă BNR are o strategie privind criteriile pentru adoptarea Euro, USL vrea să o cunoască

Ponta: Dacă BNR are o strategie privind criteriile pentru adoptarea Euro, USL vrea să o cunoască (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

"Dacă există la BNR o strategie de îndeplinire a criteriilor de convergenţă pentru ca România să adopte Euro, această strategie USL vrea să o cunoască, să o dezbată, să o asume, pentru că, dacă vorbim de 2016, chiar nu mai e treaba lui Traian Băsescu, cu atât mai puţin a PDL. Noi vom declanşa această discuţie, vom veni cu soluţiile pentru ca România să îndeplinească aceste criterii de convergenţă - deficit, datorie publică", a spus Ponta.

El a precizat că liderii opoziţiei sunt "destul de derutaţi" de atitudinea preşedintelui Traian Băsescu privind situaţia economică şi integrarea în zona Euro. Ponta a catalogat atitudinea lui Băsescu ca fiind "neserioasă şi neprofesionistă".

"Până să desemneze România negociatori, Tratatul de guvernanţă fiscală s-a scris, s-a terminat. Traian Băsescu, ca de obicei, e prin tribune. Tratatul prevede că măsurile stabilite se aplică celor 17 ţări din Euro, iar României numai după ce va intra în Euro. Suntem destul de derutaţi de atitudinea lui Traian Băsecu, care a venit de la Bruxelles şi a spus să schimbăm Constituţia, acum tot el a anunţat că s-a răzgândit. E un mod neserios, neprofesionist, de a aborda situaţia economică şi integrarea în zona Euro", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a reiterat, vineri seară, ideea potrivit căreia obiectivul României este de a adera la euro în 2015, admiţând că acesta nu este un termen absolut.

"Obiectivul nostru declarat este de acces în zona Euro în 2015. Nu spune nimeni că este un termen absolut, dar nu avem voie să ne dăm amânări, dacă nu este cazul. Eu consider că menţinerea acestui obiectiv nu face decât să stimuleze instituţiile româneşti, economia românească la accelerarea procesului de integrare, de aceea voi insista în continuare ca şi Guvernul, şi Parlamentul să menţină anul 2015 ca obiectiv pentru intrarea în zona Euro", a declarat preşedintele Băsescu la o gală a studenţilor români din străinătate.

Preşedintele declara, în decembrie 2011, că a transmis cancelariilor din UE, prin ambasadori, solicitarea de a se analiza posibilitatea ca România sau statele non-euro să ratifice acordul interguvernamental prin Constituţie înainte de intrarea în Zona Euro, şi nu până la 31 decembrie 2012.

Şeful statului spunea că în urma discuţiilor cu partidele a înţeles că acestea sunt de acord cu tratatul interguvernamental, dar au pus prea multe condiţii pentru ca procesul de ratificare să nu fie precedat de îndelungi negocieri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici