- Home
- Economic
- BRAŞOV, (16.04.2015, 16:34)
- Mihaela Gradinaru
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Dacă cei de la Dacia o mai ţin în mitinguri, o să se mute producţia în Maroc
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Braşov, întrebat despre protestul organizat la Mioveni de angajaţi de la Dacia, că dacă aceştia ”o mai ţin în mitinguri, o să se mute producţia în Maroc”, el făcând apel la raţiune din partea liderilor de sindicat.
Urmărește
1368 afișări
Ponta: Dacă cei de la Dacia o mai ţin în mitinguri, o să se mute producţia în Maroc (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Întrebat ce părere are despre protestul angajaţilor de la Dacia, nemulţumiţi că fabrica ar avea pierderi din cauză că autostrada Sibiu-Piteşti nu a fost construită, premierul a răspuns: ”Hai să fim serioşi. Eu ştiu că sunt pe profit“.
Premierul a făcut apel la liderii de sindicat de la Dacia să fie rezonabili, pentru că altfel compania îşi poate muta producţia în altă ţară.
”Eu mai ştiu că, dacă o mai ţin în mitinguri, o să se mute producţia în Maroc. Deci, fac un apel la liderii de sindicat, eu ştiu foarte bine care este nivelul de salarizare la Dacia, ştiu foarte bine câte proiecte am sprijinit cu ajutor de stat, ştiu foarte bine că Dacia este importantă pentru noi şi pentru România şi fac un apel la raţiune din partea lor, pentru că la un moment dat au fost foarte aproape, în decembrie dacă nu mă înşel, de o criză mare cu patronatul, nu cu noi. Întotdeauna să fie rezonabili pentru că altfel, nu uitaţi, Dacia are o variantă şi eu nu vreau să-i văd, din cauza grevelor şi a sindicatelor, că se mută în altă parte“, a adăugat Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
Citeşte şi:
PROTEST la Mioveni: Mii de persoane, membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia şi rude ale acestora, manifestează
Aproape 7.000 de persoane, membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia, dar şi rude ale acestora, au protestat, joi, în centrul oraşului Mioveni, cerând Guvernului începerea lucrărilor la autostrada Piteşti-Sibiu, modificarea Codului Muncii şi exprimându-şi dezacordul faţă de proiectul de regionalizare.
Protestatarii s-au adunat în centrul oraşului Mioveni, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de ”tergiversarea de către Guvern a începerii lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti”. Manifestanţii au solicitat, de asemenea, modificarea unora dintre prevederile Codului Muncii, considerând că acesta conţine unele ”prevederi abuzive pentru salariaţi”, şi au acuzat, totodată, lipsa de proiecte din partea autorităţilor privind creşterea numărului locurilor de muncă.
Liderii de sindicat care au luat cuvântul la protest au spus că se tem că îşi vor pierde locurile de muncă, din cauza lipsei autostrăzii şi au acuzat faptul că ”o prioritate a clasei politice este acordarea de pensii speciale pentru parlamentari”.
Protestatarii au scandat ”Jos Guvernul”, ”Jos, jos Guvern mincinos” şi ”Toţi pentru unul, unul pentru toţi”.
”Întreaga clasă politică este de vină pentru ceea ce se întâmplă azi cu noi, minciunile lor trebuie să înceteze. Trebuie să-i facem să înţeleagă că lucrează pentru noi”, a spus liderul unuia dintre sindicatele care participă la acest protest organizat de Sindicatul Autoturisme Dacia.
”Sindicatul Autoturisme Dacia a hotărât să demonstreze faţă de Guvernul Ponta pentru minciunile şi pentru inducerea în eroare a întregii naţiuni. Au făcut promisiuni de care nu s-a ţinut cont. Au promis modificarea Codului Muncii, au promis construcţia autostrăzii Piteşti - Sibiu. Nu s-au ţinut de aceste promisiuni. Construcţia autostrăzii Sibiu - Piteşti se poate realiza cu 85% din fonduri cu bani europeni. Numai interesele de partid, numai interesele unor clanuri fac ca acest proiect să nu fie realizabil. Este o construcţie de interes economic naţional şi european. Nimeni nu poate contesta acest lucru decât Guvernul Ponta. Jos Guvernul Ponta! (…) Ponta s-a ascuns în spatele şovăielilor şovăielnicului Şova, în spatele ministrului IoIoan Rusare se pare că e mult mai preocupat de afacerile din Cluj Napoca (…) Nu este o prioritate pentru ei Dacia, locurile de muncă şi nici construcţia autostrăzii Sibiu - Piteşti. Toate investiţiile se dezvoltă în zona Clujului, în Ardeal. Ce a făcut Ioan Rus de când este ministrul Transporturilor? Nimic pentru România, numai promisiuni, promisiuni deşarte”, a afirmat în discursul său Anghel Marin, vicepreşedinte al Sindicatului Autoturisme Dacia.
La protest, care a fost autorizat, participă nu doar sindicalişti de la Uzina de automobile Dacia, ci şi rude ale acestora, precum şi sindicalişti din Poşta Română, Penitenciarul Colibaşi şi de la alte sindicate.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe