„Diaconescu a jucat o carte politică alături de cei de la PDL, s-au gândit că vor da o lovitură Guvernului USL”, a spus Ponta la Atena 3.
Contractul de privatizare a Oltchim nu va fi încheiat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la combinatul chimic, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri, a anunţat anterior ministrul Economiei.
„Adjudecatarul acţiunilor nu a putut aduce dovezi că are banii pe care s-a angajat să îi plătească. În aceste condiţii, nu mai avea sens să continuăm. Termenul pentru semnarea contractul a expirat astăzi (luni – n.r.)”, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.
Dan Diaconescu a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.