- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (20.07.2013, 11:20)
- Ovidiu Bărbulescu
Ponta: Discuţia Băsescu - Antonescu este foarte utilă. Probabil vom avea o decizie pentru Transporturi
Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderul PNL Crin Antonescu este foarte utilă şi ar putea conduce la o decizie în privinţa noului ministru al Transporturilor, a declarat premierul Victor Ponta.

Victor Ponta (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
El a precizat că ştie de întâlnirea de la Cotroceni şi că la rândul său a discutat, vineri seara, cu Antonescu, fiind foarte posibil să mai aibă o discuţie după întrevederea acestuia cu Băsescu.
Premierul a adăugat că, în discuţia avută de el la începutul săptămânii cu Băsescu, şeful statului nu a ridicat obiecţii faţă de o eventuală numire a lui Silaghi la Transporturi, dar a precizat din nou că discuţia dintre Băsescu şi Antonescu este foarte utilă.
Preşedintele Traian Băsescu şi liderul PNL Crin Antonescu au o întâlnire, la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Cotroceni, după ce şeful statului a spus vineri că doreşte să discute cu preşedintele PNL despre nominalizarea lui Ovidiu Silaghi pentru Ministerul Transporturilor.
Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că liderul PNL tocmai a revenit din vizita în SUA.
Conform aceloraşi surse, discuţia dintre Traian Băsescu şi Crin Antonescu este tete-a-tete.
La ora transmiterii acestei ştiri, întâlnirea este în curs de desfăşurare.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări, că mai reflectează în privinţa numirii lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor, el precizând că doreşte să aibă o discuţie şi cu liderul PNL Crin Antonescu şi să vadă dacă acesta menţine nominalizarea.
Întrebat despre numirea lui Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor, preşedintele Băsescu a răspuns: "Să vedem, mai reflectez, nu vă ascund că aş vrea foarte mult să discut şi cu Crin Antonescu. Înţeleg că se întoarce în acest week-end şi aş vrea să găsim o formulă care să fie bună. Voi vedea dacă şi dânsul menţine propunerea, dar aş vrea să discut şi cu Crin Antonescu".
Deputatul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat, marţi, prin vot, de BPN al PNL pentru postul de ministru al Transporturilor.
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat joi, într-o conferinţă de presă, pe ce criterii s-a făcut desemnarea lui Ovidiu Silaghi ca ministru al Transporturilor, el răspunzând: "Pe criteriul că aşa am hotărât în partid". Întrebat care a fost totuşi motivaţia alegerii acestei persoane, Iohannis a precizat că Silaghi "a fost un ministru bun".


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:19
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului