Ponta: FMI anticipează creştere de 1,5%, deficit de 4,4%, inflaţie de 4%
Ponta a spus, răspunzând unor întrebări, că reprezentanţii FMI au prezentat PSD aceste prognoze, cu care PSD nu este de acord.
El a spus că, dacă deficitul bugetar luat în calcul la întocmirea bugetului de stat pe 2011 va fi de 4,4%, atunci Guvernul va trebui să mai reducă un miliard de la capitolul cheltuieli.
„Dacă miliardul de euro care va fi redus din buget va fi redus din cheltuielile cu bunuri şi servicii, adică de la firmele PDL, PSD va susţine această măsură, dar dacă banii vor fi reduşi iar din pensii şi salarii, nu”, a completat el.
Ponta a afirmat că întâlnirea de joi cu reprezentanţii FMI, CE şi ai Băncii Mondiale a dus la un dialog „mult mai serios şi mai bun” decât la alte întâlniri.
El a spus că a prezentat şi soluţiile economice ale PSD, în principal anularea diminuării salariilor bugetarilor, menţionând că răspunsul oficialilor FMI nu a fost nici pozitiv, nici negativ.
Ponta a mai afirmat că a atenţionat reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale „să echilibreze” cifrele avansate de Guvernul de la Bucureşti, întrucât acestea s-au dovedit în mai multe rânduri „eronate şi mincinoase”.
Şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a catalogat şi el discuţia ca una „productivă”, menţionând că Fondul este interesat în aflarea opiniilor tuturor partidelor.
„Nu luăm în considerare opiniile politice, dar este clar că există politici care trebuie aplicate în România indiferent cine este la putere. Trebuie să ne asigurăm că economia este stabilă”, a spus el.