„Vreau să precizez de pe acum, ca să nu apară un concurs, ca şi în copilărie. Noi am zis 20%, alţii au zis 19%. Noi zicem 18%, ei zic 17% şi jucăm aşa un joc… nu ştiu cum se numea prin alte zone ale ţării, ştiu cum se numea în Bucureşti. În acest moment prin 20% cotă standard şi 9% cotă pentru anumite roduse, media va fi sub 18%. Deci, suntem undeva sub partea de jos ţărilor europene în ceea ce priveşte cota de TVA”, a declarat prim-ministrul Voctor Ponta, la începutl şedinşei de adoptarea a noului Cod Fiscal.
Ponta a adăugat, în context, că majorarea TVA de la 19 la 24% a fost comisă de „criminali”, care apar acum la televizor să explice cum vor reduce această taxă.
„Trecerea de la 19 la 24 a fost cea mai mare greşeală, o crimă împotriva economiei româneşti, comisă în 2010 de crminiali pe care îi vedem astăzi la televizor explicându-ne cum vor redue cei din nou TVA, după ce l-au mărit”, a spus Ponta.
România are în prezent una dintre cele mai ridicate cote standard de TVA din UE, taxa fiind mai mare doar în Croaţia (25%), Danemarca (25%), Suedia (25%) şi Ungaria (27%).