Prima pagină » Economic » Ponta va conduce o comisie şi pentru cauzele rezultatelor negative în companii cu management privat

Ponta va conduce o comisie şi pentru cauzele rezultatelor negative în companii cu management privat

Premierul Ponta a decis înfiinţarea unei comisii care să monitorizeze şi aplice prevederile legale privind guvernanţa corporativă în companiile de stat, membrii comisiei urmând să analizeze indicatorii financiari ai societăţilor care au deja management privat, inclusiv cauzele rezultatelor negative.
Ponta va conduce o comisie şi pentru cauzele rezultatelor negative în companii cu management privat

Comisia va examina şi modul în care ministerele care coordonează companii îşi îndeplinesc atribuţiile în special cu privire la respectarea competenţei consiliului de administraţie şi a directorilor de a adopta deciziile de administrare şi conducere.

În acelaşi timp, membrii comisiei vor solicita unor experţi independenţi specializaţi în recrutarea resurselor umane să formuleze propuneri pentru îmbunătăţirea modului de aplicare a normelor privind administrarea şi conducerea companiilor de stat.

Comisia va fi condusă de şeful Guvernului, iar vicepreşedinte va fi ministrul Transporturilor şi va include reprezentanţi din ministerele Finanţelor, Economiei, Societăţii Informaţionale şi Justiţiei, ai Departamentului pentru Energie, ai Secretariatului General al Guvernului şi ai Cancelariei premierului.