„Consumatorii din pieţele emergente vor avea o influenţă mult mai mare asupra creşterilor din economia globală în următorii cinci ani, ceea ce reprezintă o schimbare majoră în consum, de la Vest către Est”, se arată într-un comunicat al MasterCard .
Noul raport „Perspectiva asupra consumului şi crearea valorii în noua economie globală” estimează că, între 2012 şi 2016, pieţele emergente vor genera, în medie, un plus de 1,2 trilioane de dolari americani pe an, din cheltuieli de consum, în economia globală, în timp ce pieţele dezvoltate vor adăuga doar aproximativ 700 de miliarde de dolari. Pieţele în tranziţie – Belarus, Bulgaria, Cehia, Georgia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Ucraina – vor genera încă 95 de miliarde de dolari.
Raportul examinează implicaţiile economice asupra afacerilor, de la schimbări în consumul global, cu accent pe relaţia dintre consum şi crearea valorii într-o economie de piaţă.
„Cererea din partea consumatorilor stabileşte, în ultimă instanţă, dacă afacerile, după ce au realizat investiţiile necesare pentru dezvoltarea produselor şi a serviciilor lor, au reuşit să creeze valoare”, a declarat Yuwa Hedrick-Wong, global economic advisor MasterCard Worldwide, citat în comunicat.
Între 2008 şi 2016 ponderea consumului casnic pe pieţele dezvoltate va scădea de la 77,4% în 2008, la 58,3% în 2016, în timp ce contribuţia pieţelor emergente va creşte de la 19,5%, în 2008, la 38,7%, în 2016. Procentul pieţelor în tranziţie va rămâne neschimbat. Împreună, aceste trei categorii de pieţe înglobează cea mai mare parte din cheltuielile de consum realizate la nivel global.
Raportul constată că între 2000 şi 2008 pieţele dezvoltate au reprezentat 88,2% din creşterea globală a cheltuielilor discreţionare, în timp ce pieţele emergente au reprezentat doar 9,2%, urmate de pieţele în tranziţie, cu 2,6%.
În următorii cinci ani, ponderea creşterilor în cheltuielile discreţionare dintre pieţele dezvoltate şi cele emergente va fi aproximativ egală (49,0% versus 47,8%) , iar această schimbare va avea un impact puternic asupra afacerilor.
„Este un moment de referinţă – foarte posibil, pentru prima oară în istorie, consumatorii din pieţele emergente au aceeaşi contribuţie cu consumatorii din pieţele dezvoltate”, a mai spus Hedrick-Wong.
Conform raportului, consumul casnic în pieţele emergente va fi de aproximativ două treimi din cel al pieţelor dezvoltate, până în 2016, de la un sfert, în 2008.
Se estimează că grupul de „consumatori activi”, definiţi ca persoane cu vârste între 15 şi 65 de ani, va continua să crească în următorii ani pe pieţele emergente, în timp ce pe pieţele dezvoltate nu se aşteaptă schimbări. Astfel, segmentul de consumatori tineri va influenţa vital afacerile în materie de tendinţe tehnologice, implicând informaţii şi canale de marketing.
„Pieţele emergente sunt gata să preia conducerea în anii care urmează. Acest lucru poziţionează consumatorul din pieţele emergente şi la conducerea inovaţiilor tehnologice”, a mai spus consultantul de la MasterCard.
„Atunci când dinamica cererii se schimbă pe pieţele de consum, rezultă implicaţii care influenţează afacerile globale. Şi asta deoarece consumul stă la baza creării de valoare în economia de piaţă”, a concluzionat Hedrick-Wong.
MasterCard (NYSE: MA) este o companie globală de plăţi şi tehnologie, care operează cea mai rapidă reţea de procesare a plăţilor în peste 210 de ţări şi teritorii.