Porsche şi-a majorat participaţia la Volkswagen

Porsche, proprietarul a 30,6% din drepturile de vot ale Volkswagen (VW), a convenit preluarea unei participaţii de 4,9% la grupul german, în condiţiile în care se pregăteşte să obţină controlul asupra celui mai mare producător auto al Europei.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Porsche şi-a majorat participaţia la Volkswagen

Porsche şi-a majorat participaţia la Volkswagen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acordul de achiziţie a unor noi acţiuni vine pe fondul discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei Europene referitoare la preluarea unei participaţii majoritare la VW.

Un purtător de cuvânt al Porsche a declarat că, în urma acordului, consultările cu autorităţile antitrust vor fi mai eficiente.

Compania Porsche a fost nevoită să depună o nouă cerere la Comisia Europeană pentru aprobarea preluării VW, ducă ce a rezolvat problemele semnalate de CE în prima solicitare, iar termenul limită a fost stabilit la 23 iulie.

Producătorul auto a informat CE în legătură cu achiziţia participaţiei de 4,92% la Volkswagen care îi conferă controlul de facto asupra grupului.

Potrivit reglementărilor UE, Comisia poate analiza un acord numai dacă o companie poate dovedi existenţa oferte de achiziţie integrală sau a unei participaţii de control.

În luna martie, consiliul de supraveghere al Porsche a autorizat preluarea unei participaţii majoritare la VW, prin intermediul unei investiţii de aproape zece miliarde de euro.

Majorarea participaţiei la peste 50% nu obligă Porsche să lanseze o ofertă de preluare integrală a VW, întrucât a făcut o propunere de acest fel anul trecut, la un preţ minim, puţini investitori fiind interesaţi.

Landul Saxonia Inferioară, al doilea mare acţionar al Volkswagen, cu o participaţie cu drept de vot de circa 20%, a anunţat, în luna martie, că îşi va păstra acţiunile şi va continua să aibă un rol activ, ca partener al Porsche.

Analiştii au anticipat de mai mult timp că Porsche, controlată de familia preşedintelui Volkswagen, Ferdinand Piech, va prelua o participaţie majoritară la grup, după ce Curtea Europeană de Justiţie a cerut Germaniei, în 2007, să modifice o lege care limita drepturile de vot ale acţionarilor VW.

În urma deciziei justiţiei, guvernul german dezbate o nouă lege referitoare la VW, care menţine un rol important pentru angajaţii grupului şi Saxonia Inferioară, fapt contestat de Porsche.

Compania Porsche a început să cumpere acţiuni Volkswagen în 2005.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici