Porsche vrea să preia controlul absolut asupra Volkswagen, în 2009

Publicat: 27 10. 2008, 12:34
Actualizat: 08 11. 2012, 12:12

Porsche deţine în mod direct 42,6% din acţiunile Volkswagen şi indirect alte 31,5% din acţiuni.

"Obiectivul este acela de a ridica participaţia la 75% în 2009, atât cât permit condiţiile economice, pentru a avea o poziţie dominantă", a anunţat Porsche duminică.

De asemenea, compania a precizat că intenţionează să-şi crească participaţia directă în cadrul Volkswagen la peste 50%, până la sfârşitul acestui an.

Cotaţia acţiunilor Volkswagen a urcat luni, pană la ora 09:35 GMT, cu 90%, pe fondul anunţului privind intenţiile Porsche.

Potrivit legislaţiei germane, pentru ca o companie să aibă o poziţie dominantă asupra alteia, prima trebuie să deţină controlul asupra a cel puţin 75% din voturile celei de-a doua.

La începutul lunii iunie din acest an, Comisia Europeană (CE) a declanşat procedura de infringement împotriva Germaniei, după ce executivul de la Berlin nu a modificat, în concordanţă cu o decizie a Curţii Europene de Justiţie, legea care protejează Volkswagen de o eventuală preluare.

Legea în discuţie împiedică o preluare a Volkswagen fără acordul a 80% din acţionariat, în condiţiile în care statul german controlează, prin comitatul Saxonia Inferioară, o participaţie de 20,1%.

Curtea Europeană a Justiţiei a decis că această clauză încalcă reglementările UE privind circulaţia liberă a capitalului în spaţiul comunitar.

Compania rivală Porsche doreşte să preia un pachet majoritar în capitalul Volkswagen, operaţiune blocată de Saxonia Inferioară.