Portugalia anunţă noi măsuri de austeritate, într-un ultim efort de evitare a unui ajutor extern

Portugalia a anunţat, vineri, noi măsuri de austeritate, într-un ultim efort de evitare a accesării unui ajutor financiar internaţional, transmite Reuters.

Urmărește
5 afișări

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că noile măsuri anunţate de guvernul portughez sunt benefice discuţiilor din zona euro privind soluţiile de rezolvare a crizei datoriilor.

Merkel a arătat că principalul obiectiv al reuniunii de vineri a liderilor din zona euro este pregătirea deciziilor pentru summitul din 24-25 martie.

O sursă guvernamentală a germană a spus la rândul ei că există semnale pozitive că Grecia şi Irlanda, beneficiarele unor programe de susţinere financiară obţinute anul trecut, ar putea şi ele să anunţe noi măsuri de austeritate în timpul summitului.

Acest fapt ar deschide calea pentru suplimentarea sprijinului financiar din partea Germaniei.

Merkel vrea ca cele 17 naţiuni din zona euro să aprobe un plan pentru o disciplină bugetară mai strictă şi creşterea competitivităţii, înainte ca Germania să accepte majorarea fondului de salvare financiară destinat ţărilor din regiune.

O sursă germană a spus că Merkel ar putea accepta atenuarea termenilor împrumuturilor acordate Greciei şi Irlandei, dacă autorităţile de la Atena vor accelera privatizările iar guvernul de la Dublin va accepta crearea unei sistem unic de impozitare în zona euro.

O decizie va fi luată la summitul UE din 24-25 martie, la care urmează să fie adoptată o reacţie mai cuprinzătoare la criza datoriilor suverane.

Ritmul lent al managementului crizei la nivelul UE a amplificat presiunile asupra Portugaliei, pentru solicitarea sprijinului financiar.

Premierul Jose Socrates s-a opus însă, afirmând că ar fi o umilinţă pentru naţiunea sa.

Pentru a convinge investitorii că finanţele ţării sunt sustenabile, guvernul a anunţat reduceri ale cheltuielilor în acest an echivalente cu 0,8% din PIB, precum şi reforme structurale care vor contribui la reducerea mai rapidă a deficitului bugetar.

Măsurile includ reducerea cheltuielilor de asistenţă socială şi infrastructură, dar şi modificări ale legislaţiei muncii, inclusiv diminuarea plăţilor compensatorii.

Investitorii sunt sceptici că eforturile portugheze pot rezolva singure problema.

Randamentul obligaţiunilor Portugaliei pe termen de zece ani a urcat la 7,79% după anunţarea măsurilor, de la 7,69%, iar euro s-a depreciat de la 1,3792 dolari pe unitate la 1,3750 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din ultima lună.

Comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare Olli Rehn a salutat "paşii clari şi importanţi" anunţaţi de Portugalia, care vor ajuta autorităţile de la Lisabona să recâştige controlul asupra datoriilor şi să pună capăt incertitudinilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici