- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (28.07.2017, 06:30)
- Dana Stanila
Potenţialul de resurse minerale din România, inventariat printr-un program naţional
Guvernul adoptat, în şedinţa de joi, un proiect de lege pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional, prin care se va inventaria potenţialul geologic de resurse minerale.

Este un instrument la dispoziţia Guvernului pentru evidenţierea de noi resurse minelare neregenerabile, inclusiv resurse minerale critice şi apă subterană destinată potabilizării sau utilizării industriale în contextul echilibrării balanţei dintre extracţie şi epuizare. Pe scurt, discutăm despre faptul că, în sfârşit, vom reuşi să avem o imagine cât se poate de clară pe tot ce înseamnă resursă în momentul de faţă astfel încât să se poată face o exploatare judicioasă şi cu proiecţie pe termen lung a resurselor statului român, a declarat Mihai Fifor la începutul şedinţei de guvern.
Programul îşi propune, printre altele. asigurarea datelor necesare bazei de ofertare a lucrărilor de explorare viitoare; actualizarea informaţiilor privind baza de substanţe minerale utile naţionale; furnizarea studiilor/rapoartelor de sinteză de evaluare şi interpretare a informaţiilor şi sprijinirea autorităţilor centrale şi locale în fundamentarea programelor de dezvoltare economică viitoare pornind de la baza de materii prime, respectiv de substanţe minerale utile identificate la nivel naţional, regional şi local.
"Fondurile necesare pentru finanţarea Programului se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei. Implementarea Programului se face etapizat, prin procedură competitivă de ofertare deschisă, transparentă şi nediscriminatorie în condiţii de piaţă, conform legislaţiei specifice achiziţiilor publice", explică Guvernul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Actul normativ ar urma să intre în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare, la propunerea Ministerului Economiei şi cu avizul ANRM, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă metodologia de aplicare a legii.







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe