Prăbuşirea creditării şi recesiunea, principalele riscuri care ameninţă companiile

Prăbuşirea creditării, incertitudinea legată de reglementări în situaţiile de criză şi adâncirea recesiunii sunt principalele ameninţări care pun în pericol în 2009 companiile, iar sectoarele cu cele mai multe riscuri sunt media, energetic şi managementul activelor, potrivit Ernst&Young.

Urmărește
30 afișări
Imaginea articolului Prăbuşirea creditării şi recesiunea, principalele riscuri care ameninţă companiile

Prăbuşirea creditării şi recesiunea, principalele riscuri care ameninţă companiile

Analiza firmei de consultanţă financiară a fost realizată pe baza comentariilor făcute de peste 100 de specialişti din 11 industrii la nivel mondial privind riscurile cu care se confruntă companiile, fiind realizat un top cu primele zece ameninţări.

Prăbuşirea creditării a urcat o poziţie faţă de 2008, ocupând primul loc, în timp ce riscul reprezentat de reglementări, nominalizat în 2008 cea mai importantă ameninţare pentru companii, a trecut pe locul doi. Adâncirea recesiunii, plasată pe locul trei, a fost identificată pentru prima oară de către specialiştii intervievaţi ca fiind un risc pentru companie.

"Riscul reglementărilor nu pare să aibă un impact evident, aşa cum este cazul prăbuşirii creditelor, însă această ameninţare continuă să fie una puternică pentru principalele companii (...). Incertitudinile legate de răspunsul legislativ la criza financiară globală a devenit un risc mult mai importat pentru companiile din sectoarele asigurări, bancar şi managementul activelor", se precizează în studiu.

Următoarele şapte ameninţări identificate în urma analizei sunt schimbările radicale ale mediului încongurător, întrările noi pe piaţă, reducerea costurilor, managenentul specialiştilor, tranzacţiile şi alianţele, repetarea modelului de afacere şi riscurile legate de reputaţie.

"Există variaţii puternice în cazul majorităţii riscurilor afacerilor de la un sector la altul, de la o regiune la alta, dar şi de la o companie la alta. De exemplu, riscurile legate de prăbuşirea creditelor apare ca «schimbare semnificativă a costurilor/accesibilitatea la capital» de către firmele de utilităţi, «acces la capital şi alocarea capitalului» de către companiile de ştiinţă, «răspuns la criza pieţei» pentru cele din sectorul managementului activelor şi «şoc financiar global»- pentru bănci", se mai spune în analiză.

Şocurile financiare globale sunt caracetristică principalor riscuri în bănci, asigurări şi imobiliare. De asemenea, creditele sunt indirect responsabile de reglementări restricitive la risc în sectoarele financiare şi, în acelaşi timp, sunt sursa principală a adâncirii a recesiunii.

Sectoarele cu cele mai multe riscuri sunt cele privind managementul bunurilor şi activelor, media şi divertisment, companiile de petrol şi gaze, unde au fost identificate şase ameninţări cu grad critic sau ridicat din cele zece enumerate, în timp ce firmele din sectorul ştiinţei sunt mult mai sigure.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici