Practicile comerciale şi monetare incorecte ale Chinei au dus la pierderea a 2,4 mil. slujbe în SUA

Publicat: 23 03. 2010, 20:11
Actualizat: 09 11. 2012, 08:11

„Manipularea cursului” yuanului este o cauză importantă a deficitului comercial al SUA faţă de China, însă şi alte practici ale autorităţilor de la Beijing au avut o contribuţie importantă, consideră specialiştii institutului.

Studiul a fost publicat înainte de raportul Rezervei Federale a SUA din 15 aprilie care ar putea cataloga China drept ţară care manipulează cursul valutar.

Congresul american a cerut, în ultimele săptămâni, administraţiei Obama să denunţe această practică a autorităţilor chineze, însă preşedinţia s-a opus.

„Intervenţia statului face yuanul chinez ieftin într-un mod artificial şi subvenţionează astfel exporturile Chinei. Dacă Beijingul nu majorează cel puţin cu 40% valoarea yuanului şi nu elimină alte distorsiuni, deficitul comercial al SUA şi pierderea de slujbe vor continua să crească rapid”, a afirmat economistul Robert E. Scott, autor al studiului.

Deficitul comercial al SUA faţă de China a crescut de la 81 de miliarde de dolari în 2001 la nivelul record de 226 miliarde de doalri în 2008. Anul trecut, balanţa comercială negativă a coborât la 226 miliarde de dolari.