Predoiu a fost întrebat dacă, în cazul unei angajări a răspunderii guvernului pe Codul Fiscal, posibilitate anunţată de premierul Victor Ponta, PNL va fi împotriva acestei măsuri prin introducerea unei moţiuni de cenzură sau va propune amendarea lui.
„Dincolo de faptul că domnul Ponta nu şi-a asumat niciodată ceva personal, cred că e imposibil să ne confruntăm cu o astfel de ipoteză, fie şi pentru faptul că domnul Ponta a ajuns la guvernare printr-o moţiune de cenzură în care spunea că nu-şi va asuma niciodată răspunderea, în care critica guvernul anterior că şi-a asumat răspunderea pe proiecte de lege. Deci, nu vă această ipoteză fezabilă”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL.
De asemenea, el a menţionat că demersul guvernului Ponta în privinţa Codului fiscal este „o stratagemă politică şi nu un program economic care să fie izvorât din doctrina propriului partid”.
„Avem de a face, de fapt, cu o înşelătorie, câtă vreme reformele nu sunt duse la capăt de către premier, de către Guvernul său (…) Nu avem de a face aici cu bune intenţii. Aici avem de a face, de fapt, cu un război informaţional, cu un război mediatic, avem de a face cu o stratagemă politică la urma urmei ieftină, care ţine de un fel trecut de a face politică”, a mai afirmat Predoiu.
De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL a susţinut că ceea ce face „în mod periculos acum premierul este să compromită o temă valoroasă care este relaxarea fiscală, o temă care ţine de o doctrină liberală, lansând-o într-o dezbatere publică, ameninţând implementarea ei fără să pregătească terenul”.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că ia în calcul inclusiv angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Fiscal, dacă acesta va fi blocat în Parlament şi riscă să nu fie adoptat în circuitul legislativ în această sesiune parlamentară.
„Vă spun un lucru: voi face toate eforturile ca acest Cod fiscal să se adopte până la sfârşitul sesiunii parlamentare, inclusiv iau în calcul angajarea răspunderii Guvernului dacă la un moment dat se blochează politicianist de către PNL sau de altcineva”, a spus Ponta.
El a arătat că, din punctul său de vedere, până la sfârşitul sesiunii parlamentare în curs trebuie să fie adoptat Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, pentru ca să existe şase luni de pregătire a implementării.
Întrebat ce va face în cazul în care va fi depusă o moţiune de cenzură pe această temă, în cazul angajării răspunderii, Ponta a precizat: „Mă descurc cu moţiunile de cenzură”.