Kolchinsky susţine că Moody’s Investor Service a emis, în luna ianuarie, un rating de calitate ridicată unor instrumente financiare complexe de credit, deşi agenţia intenţiona să retrogradeze calificativele atribuite activelor prezentate drept colateral pentru aceste titluri.
„Moody’s a emis o opinie despre care ştia că este eronată”, arată fostul analist într-o scrisoare transmisă în luna iulie membrilor Congresului.
Analistul detaliază, în acest document, alte situaţii în care Moody’s ar fi „umflat” ratingurile unor active financiare, potrivit WSJ.
Purtătorul de cuvânt al agenţiei a refuzat să facă declaraţii cu privire la evenimentul din luna ianuarie, însă a arătat că Kolchinsky refuză să coopereze într-o investigaţie aflată în derulare cu privire la problemele pe care le-a ridicat.
Totodată, reprezentantul Moody’s a menţionat că analistul este „suspendat cu plată” din funcţie.
Kolchinsky va fi audiat joi cu privire la reforma agenţiilor de rating în Comisia pentru Supraveghere şi Reformă Guvernamentală din Camera Reprezentanţilor.