Predoiu: Relaxarea fiscală în mâinile lui Ponta e un instrument periculos, care poate provoca pagube
”Dezbaterea nu este, de fapt, despre corectitudinea sau incorectitudinea unei politici de relaxare fiscală. O astfel de politică este proprie partidelor de centru-dreapta, şi nu despre o contradicţie între doctrina PNL şi poziţia sa politică faţă de Guvernul Ponta este vorba. Este vorba de faptul că o astfel de politică de relaxare fiscală trebuie pregătită pentru a avea succes. Este vorba de faptul că Guvernul Ponta nu a pregătit implementarea unei politici de relaxare fiscală. A trece de către Guvernul Ponta, acum, la o relaxare fiscală, fără să-şi fi făcut temele în prealabil, ar însemna să compromită astfel de măsuri care s-ar întoarce împotriva economiei”, a susţinut Predoiu într-o conferinţă de presă.
El a precizat că pentru astfel de măsuri Guvernul Ponta trebuia să ducă la capăt reformele structurale, în principal legate de managementului profesionist în companiile de stat, să îmbunătăţească colectarea taxelor şi impozitelor şi să combată evaziunea fiscală.
”Ceea ce noi spunem, şi vom continua să spunem, este că avem de a face cu o poziţie demagogică din partea premierului. Dânsul ştie foarte bine că nu poate aplica acum o relaxare fiscală pentru că nu şi-a creat reformele care să-i aducă veniturile de compensare în primă fază a neîncasărilor la buget. Relaxarea fiscală în mâinile Guvernului Ponta este un instrument periculos care ar provoca pagube tocmai celor cărora i se adresează”, a mai declarat Predoiu.
El a menţionat că nu trebuie periclitată ”macrostabilizarea economică” a României şi doar pe baza acesteia se poate vorbi ”în perspectivă” de o relaxare fiscală.
”Poziţia Guvernului Ponta este una de dezinformare şi de intoxicare a spaţiului public cu o falsă problemă. Nu există o intenţie reală de a proceda la o astfel de măsură pentru că nu s-au creat premisele structurale pentru a se trece la o astfel de măsură curajoasă”, a mai afirmat prim-vicepreşedintele PNL.
Totodată, el a anunţat că sâmbătă va fi prezentată prima formă a programului de guvernare pregătit de PNL, iar ceea ce vor propune liberalii este ”sustenabil şi bazat pe realităţile economice”.
Predoiu a fost întrebat dacă programul de guvernare pregătit de PNL vizează în privinţa relaxării fiscale măsuri mai ambiţioase sau mai prudente.
”Programul de guvernare al PNL vizează măsuri care se pot realiza. Cee ace prezintă Ponta, în mâinile domnului Ponta este irealizabil”, a răspuns liderul PNL.
De asemenea, el a precizat că ”datele principale” ale programului de guvernare PNL vor fi prezentate sâmbătă, când va intra în discuţia conducerii PNL.