Logiscool este un business din domeniul educaţiei specializat în predarea programării pentru copii şi adolescenţi. Prima şcoală Logiscool de pe piaţa locală a fost deschisă în februarie 2018, însă businessul s-a extins rapid, astfel că deja în România există şase parteneri francizaţi, iar planurile de expansiune nu se opresc aici, în următorii trei ani fiind vizată extinderea afacerii în cât mai multe oraşe din România şi Republica Moldova.
„În Bucureşti ne dorim să fim cât mai aproape de comunităţile locale, aşa că ne orientăm către a deschide şcoli în cât mai multe dintre cartierele sufocate de trafic ale Bucureştiului, cum sunt Drumul Taberei, Militari, Colentina, Berceni şi multe altele.“ Principala problemă a părinţilor este lipsa de timp, aşa că dorim să le propunem şcoli situate cât mai aproape de casă şi de şcoala copiilor, a declarat Dana Bănică, masterfrancizat pentru România al Logiscool.
Investiţia într-un centru educational Logiscool în România porneşte de la 35.000 de euro. Aceasta este investiţia iniţială totală pentru deschiderea centrului, însă suma poate fi chiar şi mai mică, în oraşele mai mici, unde unele costuri sunt mai reduse decât în Bucureşti sau Cluj-Napoca.