Premierul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatovic

Publicat: 12 03. 2024, 19:29
Actualizat: 12 03. 2024, 19:34

„Au fost abordate în cursul întrevederii teme legate de parcursul european al Muntenegrului, dezvoltarea cooperării în planul schimburilor comerciale şi al turismului bilateral, dar şi în cadrul NATO, precum şi aspecte legate de securitatea regională, în contextul creat de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei”, potrivit unui comunicat de presă.

Executivul transmite că premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat pe şeful statului din Muntenegru pentru progresele ţării sale în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„Muntenegru se bucură de tot sprijinul nostru, România rămânând o susţinătoare fermă a procesului de extindere şi integrare europeană atât a ţărilor din Balcanii de Vest, cât şi a celor din Parteneriatul Estic”, a declarat şeful Executivului român.

De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu a apreciat foarte buna cooperare româno-muntenegreană din cadrul NATO, în special în ceea ce priveşte parteneriatele bilaterale şi încurajarea politicii de extindere a Alianţei, subliniind perspectivele pozitive care există pentru dezvoltarea acestei direcţii de cooperare.