- Home
- Economic
- CADIZ, (18.11.2012, 16:09)
- Anca Dumitrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Premierul Spaniei: Propunerea de reducere a bugetului UE făcută de Herman van Rompuy e inacceptabilă
Şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, consideră inacceptabilă propunerea preşedintelui Consiliului European Herman van Rompuy de reducere a bugetului UE cu 75 miliarde euro, iar preşedintele francez Francois Hollande vrea menţinerea finanţării politicii de coeziune şi a politicii agricole comune.
Urmărește
869 afișări
Mariano Rajoy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Pentru guvernul spaniol, primul document prezentat de preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso pare un document bun. Cel de-al doilea, prezentat de domnul Van Rompuy, este pur şi simplu inacceptabil", a afirmat Rajoy la încheierea unui summit ibero-american.
El a adăugat că acest buget nu este agreat de guvernul spaniol, care va face cu cunoscut acest lucru instituţilor europene, în speranţa că va exista o altă propunere, mai rezonabilă, care să poată fi împărtăşită să Spania.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Netanyahu a declarat că există progrese în negocierile cu Hamas în Gaza. O rachetă lansată de Houthi a fost interceptată deasupra Israelului
-
Ciolacu: Sărbătoarea Crăciunului ne reaminteşte valoarea comuniunii şi a dorinţei de a face bine
-
Marii investitori în fondurile private de acţiuni se plâng că sunt blocaţi în China şi nu mai pot ieşi
-
Lumea înverzeşte: succese majore în lupta împotriva schimbărilor climatice
Rajoy a menţionat ca element de fricţiune în special reducerea ajutoarelor pentru agricultură şi a fondurilor destinate politicii de coeziune şi regiunilor.
Potrivit unor surse europene, Spania ar putea pierde ajutoare de aproape 20 de miliarde de euro în viitorul buget, cu o scădere de 30% în cazul regiunilor şi de 17% în cazul agriculturii.
Citeşte şi:
Ponta: Propunerea lui Van Rompuy, cu 8 miliarde mai puţin pentru România. Băsescu să voteze împotrivă
Herman van Rompuy a propus miercuri reducerea cu 75 de miliarde de euro a bugetului de 1.033 miliarde de euro propus de Comisia Europeană.
Preşedintele UE vrea în principal reducerea cu 29,5 miliarde de euro a plăţilor efectuate în cadrul politicii de coeziune şi cu 25,5 miliarde de euro a fondurilor pentru Politica Agricolă Comună (PAC), fapt respins deja de mai multe ţări precum Franţa şi Polonia.
Preşedintele francez Francois Hollande şi-a exprimat speranţa sâmbătă, într-o întâlnire cu Barroso, că summitul de săptămâna viitoare va conduce la un acord care să menţină finanţarea politicilor de coeziune şi a celei agricole.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că problema bugetului european, care se va discuta la Consiliul European, va viza interese fundamentale ale României, iar preşedintele are "obligaţia" fie să obţină ceea este "corect pentru România", fie să-şi utilizeze dreptul de veto.
Ponta a afirmat, sâmbătă, la Bistriţa, că propunerea preşedintelui Consiliului European privind bugetul UE este cu 8 miliarde mai puţin pentru România, "400 de euro mai puţin pentru fiecare român", iar Traian Băsescu trebuie să voteze împotriva acesteia.
"Propunerea lui Van Rompuy presupune o alocare cu 5 miliarde de euro pe coeziune şi 3 miliarde euro pe politica agricolă, mai puţin decât ceea ce a propus CE", a spus Ponta.
Premierul a spus că Băsescu ar fi trebuit ca, în loc să facă "glume de doi bani", să explice ce se discută la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
"Îmi doresc ca preşedintele Băsescu să nu mai meargă la Bruxelles să reprezinte interese personale, cum a făcut de multe ori, îmi doresc să reprezinte interese naţionale", a mai susţinut Ponta.
"Noi nu am intrat în UE doar ca să ne facă ANI şi DNA, noi am intrat ca şi alte ţări Spania, Portugalia, Grecia, Bulgaria, Ungaria, pentru că Uniunea Europeană presupune coeziune şi presupune o dezvoltare comună. Dacă agricultorul român are subvenţie de trei ori mai puţin decât cel francez sau german, despre ce solidaritate vorbim? (...) Dacă ni se spunea în 2007 «nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în vest, dar o să vă facem ANI şi DNA», poate că ne gândeam de mai multe ori. Eu sunt un proeuropean convins şi eu cred că domnul preşedinte Băsescu prin tot ce face inspiră în populaţie un sentiment anti-european", a mai afirmat Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, ironic, că, de la anunţul privind posibilitatea utilizării dreptului de veto de către România la Consiliul European, toţi liderii statelor contributoare "s-au băgat sub birouri", menţionând că "nu poţi să mergi în halul acesta la Bruxelles".
"Şi eu sunt pregătit să utilizez dreptul de veto, dacă se încalcă Tratatul. De opt ani, nu am văzut niciun stat depunând, făcând un veto în Consiliul European, atunci când nu s-a încălcat Tratatul. Nu am văzut. În rest, misiunea liderilor europeni este să stea acolo până găsesc soluţii. V-aş aduce aminte negocierea bugetului 2007-2013 la care am participat, a durat trei zile şi două nopţi în care, până la urmă, România a obţinut un buget pe care nu reuşeşte să îl cheltuiască", a spus el.
Preşedintele Băsescu a mai declarat că nu poţi să te duci la contributori şi să spui: "Doamna Merkel, dacă nu-mi dai atât, eu îţi trântesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin".
Duminică, şeful statului a făcut un apel la partidele politice să nu implice Uniunea Europeană şi instituţiile sale în jocul politic electoral intern şi a acuzat "iresponsabilitatea declaraţiilor unor oficiali şi politicieni".
Administraţia Prezidenţială a transmis, duminică, o serie de precizări "referitor la declaraţiile antieuropene pe care unii oficiali, reprezentanţi ai unor instituţii publice, şi politicieni români le-au exprimat în ultimele zile, inclusiv la declaraţia prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, de sâmbătă, 17 noiembrie a.c., de la Bistriţa («Dacă ni se spunea în 2007, domnule, nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI şi DNA, poate că ne gândeam de mai multe ori» - conform agenţiei de ştiri Mediafax)".
"Aceste declaraţii antieuropene nu reprezintă poziţia oficială a României", se arată în comunicatul transmis de Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.
Citește pe alephnews.ro: O explozie la o fabrică de muniții din Turcia a dus la moartea a cel puțin 12 persoane și la rănirea altor patru. Autoritățile investighează incidentul
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Joe Biden comută pedepsele a 37 de condamnați la moarte. Acestea au fost transformate în închisoare pe viață fără posibilitatea de eliberare
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:26
Elias Charalambous, desemnat antrenorul etapei, după ce FCSB a urcat pe locul 2 în clasament
-
astăzi, 14:58
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1035. SUA intenţionează să impună mai multe sancţiuni asupra energiei ruse până la sfârşitul anului / UE va produce 2 milioane de proiectile de artilerie în 2025 / NYT: Trimiterea de trupe nord-coreene în Rusia a fost ideea lui Kim Jong-Un, nu a lui Putin