„Ceea ce s-a adoptat în lege trebuie să fie pus limpede, pus clar şi fără echivoc şi în anexa care cuprinde formula de calcul pentru deducerile pentru impozitul pe veniturile suplimentare şi pentru deducerile din acest impozit. Şi anume este vorba de valoarea investiţiilor despre care se vorbeşte în lege că este firesc să se deducă investiţiile, dar nu este foarte bine clarificat în lege. Şi nu se deduc toate investiţiile o dată, ci într-o perioadă de timp, în aşa fel încât statul român să primească bani, dar, în acelaşi timp, şi companiile care investesc să poată să se menţină deasupra costurilor. Ideea e că noi avem nevoie de acele gaze, avem nevoie ca cineva să le scoată, dar cei care le scot să nu lucreze în pierdere şi să aibă şi nivelul de cash flow firesc şi necesar. Asta va trebui să cuprindă ordonanţa”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, marţi la Parlament.
Acesta a adăugat că a vorbit deja cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, urmând să mai existe o discuţie pe această temă cu ministrul Energiei, Anton Anton, Teodorovici şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
„În schimb, urmăresc să întărească ceea ce s-a stabilit şi anume acea cotă de 50% pentru producţia de gaze,care să fie comercializată pe piaţa din România, să nu se schimbe şi de asemenea, prevederile pentru domeniu specific din offshore, pentru a fi o stabilitate şi o predictibilitate pentru cei care au investit deja, pentru cei care urmează să investească şi pentru cei care vor veni pentru celelalte perimetre care vor fi disponibile în Marea Neagră”, a completat preşedintele social-democrat.
Liviu Dragnea a adăugat că speră ca investitorii să nu plece din cauza noilor reglementări privind legea off-shore.
„Noi sperăm să nu plece. În acelaşi timp, nici nu putem rămâne în partea din stânga sau din dreapta, una dintre limitele generate de legea plecată de la Guvern şi trecută de Senat, în care statul român nu încasa aproape nimic şi în România nu rămânea niciun metru cub de gaze pentru că toate mergeau pe contracte bilaterale”, a explicat Dragnea.
Preşedintele PSD a subliniat că ordonanţa nu va include o modificare a planului de taxare.
„Acolo rămân acele cote, doar să se definească fără echivoc valoarea investiţiilor şi modul cum se deduc aceste investiţii pentru că erau abordări neclare”, a conchis Dragnea.
Liderul social-democrat, Liviu Dragnea, a anunţat, duminică seară, că se poartă discuţii pentru o posibilă ordonanţă de Guvern pentru legea off-shore, el precizând că prevederile actului normativ nu sunt bine definite în anexe şi nu sunt clare.