- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele ANOFM spune că rata şomajului ar urma să scadă la cinci la sută în acest an
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, susţine că rata şomajului ar urma să scadă, în acest an, la cinci la sută, precizând că face aceste afirmaţii bazându-se pe anumiţi indicatori precum locurile de muncă anunţate pentru această perioadă.
Bian a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că şomajul va scădea în următoarele luni, precizând însă că nu poate spune cu exactitate cât va fi această scădere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Eu când spun asta este pentru că am nişte indicatori cu care măsor. Mă uit la locurile de muncă pe care le-am anunţat acum în iarnă. Imediat în perioada martie - aprilie încep activităţile cu caracter sezonier, încep în construcţie peste tot şi atunci vor absorbi o parte din forţa de muncă disponibilizată în perioada iernii şi şomajul va merge uşor în jos. Avem şi prognoza pozitivă de creştere economică. Creşterea economică înseamnă absorbţie din şomaj şi crearea de locuri de muncă", a spus Bian.
Preşedintele ANOFM a adăugat că, în prezent rata, şomajului în România este de aproximativ şase la sută şi se aşteaptă să ajungă "undeva în jur la cinci la sută".
"Normal până la cinci la sută în toate cărţile de specialitate, în literatură se consideră că nu ai şomaj", a afirmat Bian.
Silviu Bian a precizat că în România numărul şomerilor neînregistraţi este foarte mic.
"Toţi beneficiarii de asistenţă socială din România de la 416 (Legea 416 privind venitul minim garantat - n.r.) sunt înregistraţi. Dacă iese de la mine din plată rămâne în evidenţă ca şomer neindemnizat că nu poate lua 416 dacă nu are adeverinţă de la mine, dacă nu este în baza de date", a spus Bian.
Preşedintele ANOFM a recunoscut că există şi oameni care nu se declară şomeri, dar a spus că numărul acestora este foarte mic, majoritatea persoanelor fără loc de muncă fiind înregistrate.
El a explicat că şomajul în România este calculat atât de ANOFM pe declaraţii concrete, cât şi de către Institutul Naţional de Statistică pe baza Biroului Internaţional al Muncii prin sondaje.
Bian a adăugat că între aceste calcule diferenţa în ultimii ani a fost sub unu la sută, deşi marja de eroare admisă este de trei la sută.
(Agenţia MEDIAFAX vă pune la dispoziţie înregistrarea declaraţiilor făcute de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian, disponibilă în cadrul Serviciului Audio, care poate fi accesat la adresa de internet www.news.mediafax.biz)
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO