Preşedintele CA al Vodafone, John Bond, va deveni în luna mai preşedinte al grupului minier Xstrata

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Vodafone Group, John Bond, îl va înlocui în luna mai pe preşedintele CA al grupului minier britanic Xstrata PLC, Willy Strothotte, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

Urmărește
2 afișări

Strothotte, care are de asemenea la Xstrata o poziţie de director nonexecutiv, se va retrage pe 4 mai, la sfârşitul adunării generale anuale a acţionarilor gigantului minier.

John Bond se alătură cu efect imediat Consiliului Xstrata pe o poziţie de consultant şi va fi numit preşedinte la sfârşitul reuniunii din mai, după ce va fi ales de acţionari.

Strothotte s-a alăturat CA al Xstrata în 2002 şi este de asemenea preşedinte al grupului elveţian Glencore International.

Retragerea sa din funcţie era previzibilă, din moment ce Glencore se pregăteşte de o ofertă publică iniţială, în urma căreia Strothotte ar fi ocupat funcţia de preşedinte al CA la două companii listate la bursă.

Bond se va retrage de la Vodafone pe 26 iulie, fiind înlocuit de directorul general al Philips, Gerard Kleisterlee, care va părăsi producătorul olandez de electronice la finele lunii martie.

Înainte de a prelua şefia Vodafone, Bond a fost preşedinte al CA al HSBC Holdings, petrecând peste 40 de ani la banca britanică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici