- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (27.11.2014, 16:48)
- Raluca Ghinea
Preşedintele Consiliului Fiscal: Trebuie acoperit un gol de 2% din PIB în buget pentru reducerea CAS şi alte măsuri
Guvernul are de acoperit un gol la buget de circa 2% din PIB pentru anul viitor, provenit din scăderea CAS şi alte măsuri adoptate recent, la care se adaugă reducerea necesară de deficit bugetar pentru încadrarea în ţinta asumată de 1,4%, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.
Urmărește
491 afișări
Ionuţ Dumitru (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
"Cum va fi acoperit acest necesar este o incertitudine destul de mare. Probabil vor fi negocieri cu FMI, nu ştiu dacă se renegociază ţinta pentru 2015, cert este că discutăm de măsuri necesare mai mult decât semnificative, de peste 2% din PIB, bani care trebuie găsiţi undeva, pe venituri, pe cheltuieli", a afirmat joi Dumitru, după conferinţa anuală a analiştilor financiar-bancari la BNR.
El a arătat că, în ceea ce priveşte bugetul pe 2015, constrângerile de la care se pleacă sunt foarte puternice.
"Dacă plecăm de la ideea că anul viitor râmănem în angajamentele pe care ni le-am asumat, respectiv deficit bugetar de 1,4% pentru anul viitor şi de 2,2% cât este ţinta pentru anul acesta, putem face calculele relativ simple care ne duc la cifre foarte mari, necesar de acoperit de circa 15 miliarde lei", a afirmat Dumitru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
El a reamintit că reducerea CAS are un impact negativ bugetar de circa 5 miliarde lei, la care se adaugă alte măsuri promise în perioada electorală şi reducerea necesară de deficit bugetar.
Astfel, orice măsură care adânceşte acest necesar, precum reducerea TVA, chiar pentru unele domenii, trebuie acompaniată de măsuri suplimentare pe venituri şi cheltuieli care să aducă resurse în buget.
"Orice discuţie legată de relaxări fiscale trebuie tratată în acest context al unor constrângeri foarte mari asupra bugetului pe 2015. Să găseşti 2% din PIB pe venituri, pe cheltuieli astfel încât să închizi golul bugetar trebuie să te gândeşti la măsuri cu impact semnificativ asupra bugetului. Dacă nu cresc taxele, trebuie să reduci cheltuielile mult mai mult", a afirmat şeful Consiliului Fiscal.
El consideră că reducerile de cheltuieli de la ministere nu sunt suficiente, reprezentând sume foarte mici în comparaţie cu necesarul de acoperit.
Pe partea de cheltuieli se pot face economii, în condiţiile în care există un grad foarte mare de ineficienţă, cum ar fi la bunuri şi servicii sau la cheltuieli de capital.
"Dar ca să faci acele economii îţi trebuie nişte reforme, trebuie să ai o prioritizare a investiţiilor, să aloci banii după criterii cost-beneficiu, dar nu vedem că se întâmplă lucrul ăsta. La bunuri şi servicii poţi să reduci factura numai în măsura în care faci o reformă profundă în sectorul sanitar, spre exemplu. Fără reforme profunde în anumite sectoare, nu putem face acele economii, pentru că ele nu vin de la sine. Trebuie să ai nişte măsuri care să atingă problemele din rădăcină", a conchis Dumitru.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe