- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele Generali a demisionat, în urma unui conflict cu membrii conducerii - surse
Preşedintele Assicurazioni Generali, al treilea mare asigurător din Europa, Cesare Geronzi, a demisionat în urma unui conflict cu membrii conducerii grupului, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.
Geronzi, în vârstă de 76 de ani, a fost numit în funcţie în urmă cu mai puţin de un an.
El a fost criticat de Diego Della Valle, proprietarul companiei producătoare de încălţăminte Tod's, membru în consiliul de administraţie al Generali, care a spus că stilul său de capitalism este depăşit.
Majoritatea membrilor consiliului de administraţie au votat o moţiune de neîncredere împotriva lui Geronzi, la o şedinţă extraordinară convocată pentru discutarea prerogativelor preşedintelui grupului, au spus sursele.
Compania nu a confirmat demisia.
Geronzi a fost numit în aprilie anul trecut în funcţia de preşedinte fără atribuţii executive, dar a intrat în conflict cu alţi directori, în ultimele câteva luni, după comentarii legate de investiţii în bănci, care au contrazis mesajele conducerii către investitori.
Asigurătorul a raportat luna trecută un profit net sub aşteptări aferent anului trecut şi a anunţat că ţinteşte un profit operaţional mai mare pentru 2011.
Geronzi are relaţii inclusiv în guvernul italian de centru-dreapta, dar o experienţă limitată în asigurări.
Fost preşedinte al băncii Capitalia, Geronzi are o experienţă de peste 40 de ani în sectorul bancar italian, inclusiv de 20 de ani la Banca Italiei.
Generali are o capitalizare de piaţă de 24 de miliarde de euro şi este una dintre puţinele companii multinaţionale din Italia.
La nivel european, Generali concurează cu Allianz din Germania şi AXA din Franţa.
Subsidiara din România a Generali are un capital social de 129,45 milioane de lei. Societatea s-a plasat anul trecut printre primii zece asigurători locali, cu o cotă de 5,26% din piaţa asigurărilor generale şi de viaţă, care a scăzut cu 5,7%, la 8,36 miliarde de lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO