Guvernul de la Minsk speră că aceste fonduri, care împreună totalizează o cincime din Produsul Intern Brut al ţării, vor ajuta statul să evite un colaps economic, să stabilizeze moneda şi inflaţia accelerată.
Belarusul şi-a evalorizat moneda, rubla, cu 36)% în luna mai şi a îngheţat preţurile la principalele alimente, după ce acestea au crescut considerabil, determinând populaţia să cumpere cantităţi mari de produse alimentare de bază, ca zahărul, şi să formeze cozi în faţa caselor de schimb valutar.
Ministrul de Finanţe bielorus, Andrei Karkoveţ, a declarat că speră ca împrumutul din partea Rusiei să faciliteze un acord cu Fondul Monetar Internaţional. O misiune a FMI se va afla la Minsk până la 13 iunie.
Prima tranşă a împrumutului de la fondul anticriză al Comunităţii Economice Euroasiatice, de 800 de milioane de dolari, ar putea fi eliberată în această lună, iar restul în următorii trei ani, ca urmare a îndeplinirii unor condiţii prevăzute în program.
Acordul prevede ca Belarusul să privatizeze active de 7,5 miliarde de dolari în următorii trei ani.
„Ne bazăm aşteptările de a primi ajutor de la FMI pe faptul că programul semnat va satisface, de asemenea, şi cerinţele Fondului”, a spus Karkoveţ.
Potrivit analiştilor, Fondul, care a împrumutat Belarusului 3,5 miliarde de dolari în 2009-2010, va pune condiţii mai dure în noul acord, după ce precedentele progrese au fost anulate de cheltuielile electorale înaintea alegerilor din decembrie anul trecut.