Preşedintele OPEC cere statelor membre să nu mai producă petrol peste cota stabilită
Membrii Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) trebuie să nu mai producă peste cota alocată, potrivit preşedintelui organizaţiei, Chakib Khelil, transmite agenţia de presă iraniană Shana.
![Imaginea articolului Preşedintele OPEC cere statelor membre să nu mai producă petrol peste cota stabilită](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/2913408/1/chakib-kelil.jpg?width=560)
Preşedintele OPEC cere statelor membre să nu mai producă petrol peste cota stabilită (Imagine: Mediafax/AFP)
OPEC a depăşit ţinta de producţie stabilită cu 500.000 barili pe zi în iulie, furnizând o cantitate de ţiţei de 30,2 milioane barili pe zi, conform unui sondaj Reuters. Arabia Saudită, principalul exportator mondial de petrol, este responsabilă de o mare parte a excesului de ţiţei.
"Cu excepţia Irakului şi a noilor membri care sunt înafara cotei OPEC, restul membrilor ar trebui să respecte nivelul la care s-au angajat", a precizat Khelil, citat de agenţia iraniană. Noilor membri ai OPEC, Angola şi Ecuador, le-a fost alocată cota de producţie la 1 ianuarie.
Arabia Saudită a pompat 9,7 miliooane de barili pe zi în iulie, cea mai mare cantitate din 1981, şi peste cota alocată în cadrul OPEC, de 8,943 milioane barili pe zi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Preţul petrolului a scăzut la aproximativ 116 dolari pe baril, în cursul şedinţei de tranzacţionare de luni, după ce a consemnat nivelul record de 147 dolari în iulie.
Ministrul iranian al Petrolului a avertizat, la începutul lunii august, că membrii OPEC care au majorat producţia "trebuie să o aducă sub control" dacă preţul petrolului continuă să scadă. Subiectul va fi abordat la întrunirea din septembrie a organizaţiei, în cazul în care preţul va continua să se diminueze, a spus el.
Iranul, al doilea producător al OPEC, a furnizat 3,9 milioane barili de petrol pe zi în iulie, peste cota de 3,817 milioane barili.
Khelil, care este şi ministru al Energiei şi Minelor în Algeria, a vizitat, duminică, Iranul, împreună cu preşedintele statului Abdelaziz Bouteflika. Printre subiectele discutate de ministrul algerian cu omologul său iranian s-a aflat formarea unei organizaţii a exportatorilor de gaze naturale după modelul OPEC, a anunţat agenţia iraniană.
Khelil s-a pronunţat în favoarea formării unei organizaţii pentru studierea şi schimbul de opinii asupra pieţei gazelor.
Iranul doreşte să transforme Forumul Statelor Exportatoare de Gaze Naturale (GECF) într-o organizaţie mai activă, de tipul OPEC.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=2913408&pid=1)