Preşedintele OPEC nu consideră necesară creşterea producţiei de petrol

Statele membre ale OPEC nu consideră că este necesară majorarea producţiei de petrol, întrucât raportul dintre cerere şi ofertă este echilibrat, a declarat, duminică, preşedintele organizaţiei, Chakib Khelil, în condiţiile în care preţul petrolului a atins, vineri, recordul de 117 dolari pe baril.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Preşedintele OPEC nu consideră necesară creşterea producţiei de petrol

Preşedintele OPEC nu consideră necesară creşterea producţiei de petrol (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu cred că o producţie mai mare ar duce la reducerea cotaţiei. Raportul dintre cerere şi ofertă este echilibrat", a spus Khelil, care este şi ministru al Energiei şi Minelor în Algeria.

El a apreciat că, dacă s-ar majora livrările, ar putea să nu existe cumpărători, adăugând că ultima majorare a producţiei nu a dus la reducerea preţurilor.

Potrivit lui Khelil, principalul factor care alimentează creşterea preţului petrolului este deprecierea dolarului.

"Declinul dolarului are un impact direct asupra preţurilor petrolului. Când dolarul se depreciază cu 1%, preţul petrolului creşte cu circa patru dolari", a explicat Khelil.

Şeful OPEC a mai spus că organizaţia doreşte un preţ adecvat, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici