Preşedintele RBS: O ţară mică va ieşi din zona euro
Preşedintele Royal Bank of Scotland (RBS), Philip Hampton, anticipează că "o ţară mică" va ieşi din zona euro, eveniment care ar invenstifica presiunile asupra sistemului bancar global.

Preşedintele RBS: O ţară mică va ieşi din zona euro (Imagine: Shutterstock)
"Cred că este probabil ca o ţară, una mică, să iasă. Ar putea fi oricare dintre ele, deoarece cred că unele decizii vor fi determinate de evenimente politice în aceeaşi măsură ca situaţia economică, neliniştea socială, şi alte astfel de lucruri. Dar cred că există o şnsă foarte mare ca una dintre ţări să iasă", a afirmat Hampton într-o emisiune care va fi difuzată joi la postul Sky News.
Băncile europene au accesat miercuri un volum record de finanţare de la Banca Centrală Europeană (BCE), de 489 miliarde euro, în cadrul primei scheme de lichiditate pe trei ani, la dobânzi foarte reduse, de 1%, derulată de instituţie pentru a calma tensiunile de pe pieţele de credit.
Măsura luată de BCE a fost întâmpinată iniţial cu optimism de pieţe, datorită speranţelor că băncile vor folosi banii pentru a cumpăra obligaţiuni de stat ale ţărilor de la "periferia" zonei euro, calmând tensiunile generate de criza datoriilor de stat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Optimismul s-a risipit însă rapid, deoarece analiştii şi investitorii cred că băncile vor prefera să-şi consolideze situaţiile financiare şi capitalul cu "banii ieftini" de la BCE, fără a sprijini economia şi pieţele de obligaţiuni.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului