Preşedintele Traian Băsescu a decorat companiile Antibiotice SA şi Astra Vagoane Călători SA

Publicat: 19 12. 2013, 18:00
Actualizat: 06 06. 2014, 17:17

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, „în semn de înaltă apreciere pentru performanţele deosebite obţinute de-a lungul timpului impunându-se ca modele de rentabilitate pe piaţa internă şi internaţională”, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” – în grad de Comandor S.C. Antibiotice S.A. Iaşi şi S.C. Astra Vagoane Călători S.A. Arad, Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” – în grad de Ofiţer S.C. Tanex S.R.L. şi Grupului Uzinsider S.A. şi Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” – în grad de Cavaler S.C. Olimpic Internaţional Turism S.R.L.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Economiei, Andrei-Dominic Gerea.