Isărescu: Creşterea preţului la pâine este şi un proces de aliniere la preţurile din UE

Publicat: 06 08. 2007, 12:39
Actualizat: 05 11. 2012, 16:06

"S-a făcut atâta vâlvă, dar cred că nu doar seceta este de vină. Este un proces de aliniere la preţurile din UE. Nu poate pâinea să rămână de 4-5 ori mai ieftină decât în UE", a explicat Isărescu.

El a arătat că piaţa agroalimentară va suferi unele ajustări, care se vor resimţi până în primăvara anului viitor.

Preţurile volatile au devenit, în ultimele luni, dintr-un element de susţinere a dezinflaţiei, un factor de inflamare a inflaţiei.

Firmele de morărit şi panificaţie au majorat, începând din urmă cu două săptămâni, preţul pâinii şi al altor produse specifice, cu 3-10%, în funcţie de zonă, decizia având la bază evoluţia ascedentă a costurilor de achiziţie a grâului şi a făinii în ultima lună.

Guvernul a decis, săptămâna trecută, ca Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Inspecţia Muncii şi Autoritatea Sanitar-Veterinară să înceapă acţiunile de control la producătorii de pâine, pentru combaterea evaziunii fiscale, rezultatul verificărilor putând conduce la reducerea TVA la pâine.