Prima pagină » Economic » Grupul francez Lactalis oferă aproape 3,4 miliarde de euro pentru preluarea integrală a Parmalat

Grupul francez Lactalis oferă aproape 3,4 miliarde de euro pentru preluarea integrală a Parmalat

Grupul francez Lactalis, cel mai mare producător european de lactate, a lansat o ofertă în valoare de 3,38 miliarde euro pentru preluarea integrală a rivalului italian Parmalat, la care deţine un pachet de 29% din acţiuni.
26 apr. 2011, 14:20, Economic

Oferta Lactalis creşte presiunea asupra investitorilor care vor să păstreze compania sub control italian, potrivit Reuters.

Lactalis a cumpărat 29% din Parmalat în martie, alarmând autorităţile de la Roma că una dintre cele mai cunoscute companii italiene ar putea intra sub control străin, transmite Reuters.

Grupul francez a anunţat că va plăti 2,6 euro pentru o acţiune Parmalat şi intenţionează să menţină compania listată la bursa din Milano. Oferta depăşeşte cu 21,3% preţul acţiunilor Parmalat din ultimele 12 luni.

„Lactalis a făcut tot ce putea mai bine. Următorul pas va fi probabil o contraofertă italiană”, a afirmat Simone Ragazzi, analist la Centrobanca.

Guvernul condus de premierul Silvio Berlusconi este îngrijorat de încercările investitorilor francezi de a prelua companii italiene. Acţionarii francezi şi italieni se luptă pentru control asupra producătorului de energie Edison, în timp ce grupul francez de bunuri de lux LVMH preia Bulgari.