Preţul locuinţelor creşte din nou: Cât a ajuns să coste un apartament în Bucureşti, Iaşi sau Cluj

După un plus de 1,2% în luna august, apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare în România s-au apreciat şi în septembrie, dar avansul a fost de doar 0,6%, la un preţ mediu naţional de 1.272 euro/mp, faţă de 1.264 euro/mp la finele verii, anunţă imobilare.ro.

Urmărește
2395 afișări
Imaginea articolului Preţul locuinţelor creşte din nou: Cât a ajuns să coste un apartament în Bucureşti, Iaşi sau Cluj

Preţul locuinţelor creşte din nou: Cât a ajuns să coste un apartament în Bucureşti, Iaşi sau Cluj

Deşi tendinţa generală a preţurilor a fost una ascendentă în prima lună de toamnă, în două dintre marile oraşe au avut loc ieftiniri. Pe de altă parte, Bucureştiul şi Constanţa se situează, la egalitate, pe primul loc în clasamentul scumpirilor, cu marje de creştere peste media naţională.

În Capitală, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 1,8% în luna septembrie, ajungând la o medie de 1.376 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.352 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lunii precedente). Spre deosebire de tendinţa din ultima perioadă, cea mai semnificativă creştere a fost consemnată, de data aceasta, pe segmentul apartamentelor vechi: acestea s-au apreciat cu 2,3%, de la 1.282 la 1.312 euro pe metru pătrat. Locuinţele noi, pe de altă parte, s-au scumpit cu 1,4%, putând fi achiziţionate acum cu 1.426 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.406 euro pe metru pătrat).

Braşovul este unul dintre cele două mari centre regionale unde indicele Imobiliare.ro a înregistrat reduceri de preţ în luna septembrie. Aici, apartamentele s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,9%, de la 1.146 la 1.136 de euro pe metru pătrat util. Scăderi au avut loc pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,9% (de la 1.131 la 1.121 de euro pe metru pătrat), iar cele din noile ansambluri rezidenţiale cu 1% (de la 1.177 la 1.165 de euro pe metru pătrat).

În Cluj-Napoca marja de creştere a preţurilor s-a situat, în septembrie, la egalitate cu cea consemnată la nivel naţional: apartamentele costă, per ansamblu, cu 0,6% mai mult decât la finele lui august, respectiv 1.640 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.631 de euro pe metru pătrat. Cele două segmente de piaţă analizate au avut, în mod interesant, evoluţii contrastante: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.627 la 1.656 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au ieftinit cu 0,9% (de la 1.636 la 1.622 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi din Cluj-Napoca sunt, astfel, din nou, mai scumpe decât cele noi.

Ca şi cei din Bucureşti, vânzătorii de locuinţe din Constanţa şi-au majorat pretenţiile cu 1,8% în luna septembrie – astfel, un apartament costă, aici, 1.171 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.150 de euro pe metru pătrat luna trecută. Creşteri de preţ au fost consemnate pe ambele segmente de piaţă, deşi acestea au fost inegale: apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,4% (de la 1.148 la 1.164 de euro pe metru pătrat), însă cele noi au cunoscut un avans mai semnificativ, respectiv 3,5% (de la 1.158 la 1.198 de euro pe metru pătrat).

Iaşi este al doilea mare centru regional în care locuinţele s-au ieftinit în prima lună de toamnă, variaţia de preţ de aici fiind şi mai accentuată. Per ansamblu, un apartament costă, în Iaşi, cu 2,7% mai puţin decât în august, respectiv 1.045 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.074 de euro pe metru pătrat. Interesant este că scăderea consemnată de locuinţele vechi a fost puţin semnificativă (-0,1%, de la 1.038 la 1.037 de euro pe metru pătrat), în evident contrast cu cea resimţită pe segmentul rezidenţial nou – unde a avut loc un recul de 5,1%, de la 1.107 la 1.051 de euro pe metru pătrat.

În Timişoara, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru luna trecută, un avans general de 0,5%, de la o medie de 1.244 de euro pe metru pătrat util, la una de 1.250 de euro pe metru pătrat. Şi aici, proprietarii de apartamente vechi şi vânzătorii de apartamente noi au avut comportamente diferite: cei dintâi şi-au majorat pretenţiile cu 0,9% (ridicând preţurile de la 1.246 la 1.257 de euro pe metru pătrat), însă cei din urmă, dimpotrivă, şi-au diminuat aşteptările cu 0,8% (de la 1.236 la 1.226 de euro pe metru pătrat).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici