Preţul petrolului a scăzut luni cu peste un dolar, din cauza amânării tranşei către Grecia

Preţul petrolului a scăzut luni cu peste un dolar, continuând declinul de săptămâna trecută, din cauza îndepărtării investitorilor de active riscante după ce miniştrii Finanţelor din zona euro au amânat decizia finală privind următoarea tranşă din împrumutul către Grecia, transmite Reuters.

Urmărește
4 afișări

Preţul petrolului Brent a scăzut cu 1,42 dolari, la 111,79 dolari pe baril, în timp ce referinţa de pe piaţa americană a coborât cu 1,16 dolari, la 91,85 dolari pe baril.

"Criza din Grecia a rezultat într-o aversiune mai ridicată faţă de risc, care afectează preţurile petrolului", notează analiştii Commerzbank într-un raport transmis luni investitorilor.

Miniştrii Finanţelor din zona euro au amânat pentru începutul lunii iulie decizia finală privind plata următoarei tranşe, de 12 miliarde euro, din împrumutul către Grecia, cerând mai întâi trecerea măsurilor de austeritate şi privatizărilor prin parlamentul elen.

Moneda euro a scăzut cu 0,8% faţă de dolar în urma deciziei oficialilor europeni, iar indicele dolarului a urcat cu 0,4% în raport cu un coş de valute de referinţă, contribuind la deprecierea activelor denominate în moneda americană.

Miniştrii europeni au precizat că anticipează plata tranşei până la jumătatea lunii iulie, când Grecia ar putea intra în default dacă nu primeşte banii.

Vineri, petrolul Brent a închis la 113,21 dolari pe baril, cel mai redus nivel din 24 mai, înregistrând o scădere de 4,7% la nivelul săptămânii trecute, cea mai abruptă de la începutul lunii mai. Referinţa pe piaţa americană a închis la 93,01 dolari pe baril, cu un declin de 2,04%.

Totuşi, scăderea preţurilor petrolului ar putea înceta, deoarece temerile privind oferta de pe piaţa globală continuă să pună presiuni în sens pozitiv asupra cotaţiilor, pe fondul turbulenţelor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În plus, investitorii sunt îngrijoraţi cu privire la încetinirea creşterii economice globale.

În plus, cotaţiile actuale sunt suficient de scăzute încât pot reprezenta pentru unii investitori o oportunitate de cumpărare, comentează un analist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici