Şeful FMI a îndemnat băncile centrale să găsească mijloace pentru a asigura buna funcţionare a sistemului financiar şi să nu se mai concentreze doar pe stabilitatea preţurilor.
„Este evident că politicile monetare ar trebui să nu se rezume doar la stabilitatea preţurilor, ci să fie îndreptate spre asigurarea stabilităţii financiare”, a afirmat oficialul FMI.
El a cerut autorităţilor monetare să elaboreze anumite reguli, precum cea de a impune băncilor un anumit nivel minim de capital propriu, pentru a ajuta la asigurarea echilibrului economiei mondiale.
„Economia mondială continuă să-şi revină, însă nu este bine distribuită între state şi chiar în interiorul unei ţări”, a spus Strauss-Kahn.
Referindu-se la Europa, şeful FMI a afirmat că problema datoriilor a fost rezolvată doar parţial, ceea ce implică riscuri importante pentru statele aflate în criză şi pentru revenirea economiei europene în ansamblu.
„Europa are nevoie de o soluţie mai cuprinzătoare, bazată de o solidaritate pan-europeană, pentru rezolvarea problemelor persistente ale sectorului financiar şi a celor legate de datoriile suverane”, a continuat Strauss-Kahn.
El consideră că Grecia s-ar fi confruntat cu dificultăţi de mai mică amploare dacă FMI şi Uniunea Europeană (UE) ar fi intervenit mai devreme. Autorităţile elene au fost nevoite să aplice măsuri de austeritate severe în schimbul unui pachet de ajutor extern de 110 miliarde de euro acordat de FMI şi UE.
În pofida acestor eforturi, unii analişti apreciază că Grecia nu va putea respecta angajamentele referitoare la reducerea deficitului bugetar şi va intra în incapacitate de plată.
Strauss-Kahn a subliniat, însă, că programul UE-FMI vizează sprijinirea Greciei şi evitarea unui asemenea scenariu extrem.