Preţul petrolului Brent a scăzut cu peste 3 dolari, la 109 dolari/baril, după aprecierea dolarului

Preţul petrolului Brent a scăzut luni cu peste 3 dolari, la 109 dolari pe baril, după aprecierea dolarului la maximul ultimelor două luni faţă de euro, din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din Europa, transmite Reuters.

Urmărește
4 afișări

Astfel, petrolul Brent s-a depreciat cu 3,03 dolari până la ora 12:21, la 109,36 dolari pe baril, revenind uşor după minimul şedinţei, de 109,13 dolari pe baril.

Cotaţia de referinţă pe piaţa americană a coborât totodată cu 2,81 dolari, la 97,29 dolari pe baril.

Dolarul a crescut în urma unei serii de veşti proaste privind criza datoriilor de stat din zona euro, care a determinat deprecierea puternică a acţiunilor europene şi a monedei unice, determinând investitorii să migreze către active mai puţin volatile.

Fitch a redus vineri ratingul Greciei cu trei trepte, în categoria "junk", iar Standard & Poor's a revizuit sâmbătă perspectiva ratingului Italiei de la stabilă la negativă.

Pe de altă parte, traficul aerian european este în alertă după erupţia celui mai activ vulcan din Islanda, situat în apropierea principalului aeroport de pe insulă. Autorităţile islandeze au anunţat că speră să poată redeschide aeroportul în cursul zilei de luni.

Experţii susţin că există şanse minime de repetare a crizei de anul trecut, când spaţiul aerian european a fost închis pentru mai multe zile şi perturbat timp de câteva săptămâni de un nor de cenuşă împrăştiat tot de un vulcan din Islanda.

Companiile de transport aerian au fost însă avertizate că norul de cenuşă emanat luni de erupţie va migra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici