Preţul petrolului de referinţă în SUA a crescut luni cu peste doi dolari, la 106 dolari pe baril

Preţul petrolului WTI, de referinţă în SUA, a crescut luni pe pieţele asiatice cu peste doi dolari, la 106 dolari pe baril, din cauza temerilor generate de războiul civil din Libia, investitorii fiind atenţi şi la Arabia Saudită, transmite Reuters.

Urmărește
6 afișări

Cotaţia ţiţeiului cu livrare în aprilie a urcat cu până la 2,02 dolari, la 106,44 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din septembrie 2008, susţinând posibilitatea ca preţul ridicat al energiei să afecteze creşterea economică globală. Cotaţia s-a retras ulterior, iar barilul se tranzacţiona în jurul orei 6:57 GMT la 106,31 dolari, în urcare cu 1,89 dolari.

Referinţa pieţei americane a crescut în acest an cu 16%, determinând administraţia Obama să ia în considerare posibilitatea utilizării rezervelor de ţiţei ale statului pentru a reduce impactul creşterii cotaţiei asupra economiei.

Preţul petrolului Brent a urcat luni cu 1,31 dolari, la 117,28 dolari pe baril, cu peste doi dolari sub maximul acestui an şi al ultimilor doi ani şi jumătate, de 119,79 dolari pe baril, atins pe 24 februarie. Diferenţa dintre cotaţia de referinţă pe piaţa americană şi preţul petrolului Brent s-a restrâns la circa 11 dolari, de la peste 15 dolari săptămâna trecută.

Ministrul Energiei din Qatar a declarat luni că Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol evaluează situaţia de pe piaţa ţiţeiului şi ar putea convoca o reuniune ad-hoc, însă a adăugat că nu există o deficienţă de ofertă.

Arabia Saudită s-a angajat deja să acopere orice deficienţe cauzate de întreruperea exporturilor din Libia. Regatul produce circa nouă milioane de barili pe zi şi are capacitate în rezervă de încă 3,5 milioane barili pe zi, au declarat săptămâna trecută pentru Reuters surse oficiale saudite.

Cel mai mare exportator de petrol din lume nu este însă ferit de tensiunile care au cuprins de la începutul acestui an Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Şiiţii, minoritari în Arabia Saudită, au organizat săptămâna trecută mici demonstraţii în Provincia de Est, determinând clerul să interzică protestele.

Forţele de securitate saudite au reţinut cel puţin 22 de şiiţi, care au protestat împotriva discriminării, potrivit organizaţiilor activiste. Autorităţile sunite din Arabia Saudită încearcă să păstreze calmul în ţară, într-un context regional dificil.

Provincia de Est este lângă Bahrain, scena unor proteste în ultimele săptămâni, organizate de şiiţii majoritari împotriva liderilor suniţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici