- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preţul petrolului scade cu peste 2% după ce Fed a anunţat majorarea dobânzii
Preţul petrolului a scăzut miercuri cu peste 3 dolari, pieţele fiind îngrijorate de o scădere a cererii după ce Rezerva Federală a majorat dobânda cu trei sferturi de punct procentual.
Sursa foto: MediafaxFoto
Contractele futures pentru petrolul Brent pentru luna august au scăzut cu 2,7 dolari, sau 2,2%, la 118,51 dolari pe baril, după ce au coborât până la 117,75 dolari. Ţiţeiul american West Texas Intermediate pentru iulie a scăzut cu 3,62 dolari, sau 3,04%, la 115,31 dolari pe baril, după ce a coborât până la un minim de 114,60 dolari.
Cea mai mare majorare a dobânzii de către banca centrală americană din 1994 încoace a determinat şi creşterea dolarului, indicele dolarului urcând la cel mai ridicat nivel din 2002 încoace. Un dolar mai puternic face ca petrolul în dolari americani să fie mai scump pentru deţinătorii de alte monede, reducând cererea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Cu ce variante merg PSD şi PNL la consultările de la Cotroceni
-
Războiul din Ucraina. Rusia anunţă că a doborât 42 de drone ucrainene în timpul nopţii
Între timp, producţia de ţiţei din SUA, care a stagnat în mare parte în ultimele luni, a crescut uşor cu 100.000 de barili pe zi săptămâna trecută, ajungând la 12 milioane de barili pe zi, cel mai ridicat nivel din aprilie 2020, potrivit datelor Administraţiei pentru Informaţii în domeniul Energiei.
Datele au arătat, de asemenea, o creştere a stocurilor de ţiţei şi a stocurilor de distilate din SUA, în timp ce benzina a înregistrat o scădere surprinzătoare, pe fondul sezonului de condus de vară.
Banca Centrală Europeană a promis miercuri un nou sprijin şi un nou instrument pentru a tempera o prăbuşire a pieţei care a alimentat temerile legate de o nouă criză a datoriilor în sudul zonei euro, dar pare să fi dezamăgit investitorii care aşteptau măsuri mai îndrăzneţe.
În plus, cel mai recent focar de COVID din China a ridicat temeri legate de o nouă fază de blocaje.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO