Preţurile abonamentelor la cablu vor creşte cu 10%

Asociaţia de Comunicaţii prin Cablu avertizează că majorarea de la 2% la 12% a remuneraţiilor pentru drepturile de autor şi conexe solicitată cabliştilor de organismele de colectare şi gestionare nu este în conformitate cu practicile europene şi va duce la majorarea abonamentelor la cablu cu 10%.

Urmărește
48 afișări
Imaginea articolului Preţurile abonamentelor la cablu vor creşte cu 10%

Preţurile abonamentelor la cablu vor creşte cu 10% (Imagine: Mediafax Foto)

Radu Petric, preşedintele ACC, a prezentat joi, într-o conferinţă de presă, nemulţumirile celor peste 100 de operatori de cablu, care asigură servicii pentru circa 3,5 milioane de abonaţi, legate de modul în care au decurs negocierile cu cele opt organisme de gestiune colectivă, care reprezintă titularii de drepturi - cântăreţi, actori, regizori etc.

Potrivit legislaţiei în vigoare, la fiecare trei ani, ACC negociază cu cele opt organisme de gestiune colectivă remuneraţiile pentru drepturi de autor şi conexe pe care trebuie să le plătească din veniturile obţinute din retransmisia posturilor TV prin cablu.

În perioada 2005 - 2008, cabliştii au plătit câte 2% drepturi de autor şi conexe pe lună, a explicat Petric. El a precizat că estimează că, în prezent, în fiecare lună, cabliştii plătesc o sumă de circa 600.000 de euro drepturi de autor şi conexe, corespunzând procentului de 2%. Suma era colectată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor, care distribuie celorlalte şapte organisme de gestiune colectivă sumele aferente.

Totuşi, la 1 ianurie 2009, negocierile dintre ACC şi organismele de colectare a drepturilor de autor şi conexe au fost reluate, solicitându-li-se cabliştilor o majorare de şase ori a cuantumului drepturilor de autor, de la 2% la 12%. Neînţelegerile dintre ACC şi organismele de colectare a drepturilor de autor au impus implicarea în negocieri, la începutul lunii februarie, a unei comisii de arbitraj, aşa cum prevede legislaţia privind drepturile de autor.

În condiţiile în care cabliştii nu vor fi de acord cu procentul impus de comisia de arbitraj, ACC va ataca în instanţă majorarea de la 2% la 12%, a explicat Radu Petric. Preşedintele ACC a precizat, însă, că majorarea cu 10% va trebui aplicată imediat, fapt care va duce la majorarea abonamentelor la cablu, până la pronunţarea instanţei într-un eventual proces dintre cablişti şi organismele de colectare a drepturilor de autor.

În plus, Radu Petric a atras atenţia că, în condiţiile în care tarifele la cablu din România sunt cele mai mici din Europa, orice majorare peste 2% se va regăsi în abonamentele plătite de clienţi. El a mai avertizat că majorarea de la 2% la 12% a remuneraţiilor pentru drepturile de autor şi conexe solicitată cabliştilor de organismele de colectare şi gestionare "nu este fundamentată, realistă şi în conformitate cu practicile europene" şi "va duce la majorarea abonamentelor la cablu cu 10%".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici