- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preţurile la alimente vor creşte cu cel puţin 5% în urma majorării TVA la 24%
Majorarea TVA de la 19% la 24%, decisă sâmbătă de Guvern, va determina o creştere cu minim 5% a preţurilor din industria alimentară, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii producătorilor de profil, care susţin de asemenea că şi evaziunea fiscală va creşte exponenţial.
Preţurile la alimente vor creşte cu cel puţin 5% în urma majorării TVA la 24% (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Toate preţurile din industria alimentară vor creşte cu minim 5%. Acum avem cel mai mare TVA din Europa la industria alimentară", a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX preşedintele patronatului din industria alimentară Romalimenta şi directorul producătorului de mezeluri Angst, Sorin Minea.
El a adăugat că majorarea TVA nu poate fi suportată de producători, pentru că firmele din domeniu nu au mai avut profit încă de anul trecut.
Şi Aurel Popescu, preşedintele patronatului Rompan, spune că preţul produselor de panificaţie se va majora cu cel puţin 5%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: România şi Europa onorează sacrificiul românilor
"Această creştere a TVA nu este un element de cost, ci o taxă adăugată, pe care nu o pot suporta producătorii, care oricum sunt la limită de cost", a afirmat Popescu.
El a arătat că, prin creşterea TVA, nu se vor colecta bani în plus, ci, dimpotrivă, bugetul va avea de suferit.
Tot o creştere de minim 5% va avea loc şi la carnea de pasăre.
"Niciun producător nu va putea suporta această creştere de TVA pe costurile lui. Dacă nu se iau măsuri împotriva evaziunii, producătorii interni care plătesc TVA de 24% vor fi net dezavantajaţi în faţa importatorilor, care nu plătesc TVA. Tentaţia de evaziune va fi mai mare decât până acum", a arătat Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.
La rândul său, Valentin Blănaru, preşedintele Asociaţiei Patronale din Industria Laptelui, spune că vor fi creşteri de preţuri pe segmentul pe care îl reprezintă de cel puţin 5%.
Guvernul a decis, sâmbătă, creşterea TVA de la 19% la 24%, de la 1 iulie, fără a majora şi cota unică de impozitare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO