Din cele 1,2 milioane de măsuri tehnice care trebuie aplicate maşinilor, VW a aplicat 470.000, iar, în prezent, pune în practică aceste măsuri pe 20.000 de maşini pe săptămână, a declarat Paul Willis în faţa Comisiei pentru transporturi din parlamentul britanic.
John Hayes, reprezentant al ministerului Transporturilor din Marea Britanie, a anunţat că va merge împreună cu ministrul Transporturilor, Chris Grayling, în Germania, luna următoare, pentru a se întâlni cu omologii lor şi a căuta mai multe informaţii care ar putea duce la demararea unei investigaţii asupra VW în Marea Britanie.
Hayes a adăugat că se va întâlni cu reprezentanţii legali ai consumatorilor care cer compensaţii din partea producătorului german, pentru a vedea dacă guvernul îi poate ajuta.
În ianuarie, o firmă de avocatură din Marea Britanie a deschis un proces colectiv în care cere mii de lire compensaţie pentru fiecare şofer britanic afectat de scandalul emisiilor. De atunci, mai multe firme s-au alăturat iniţiativei.
VW a recunoscut că a folosit un software care păcălea testele de emisie, ceea ce a dus ca milioane de maşini din toată lumea să fie rechemate.